Tudorel Toader (ex-CCR): „Preşedintele Senatului va fi preşedinte interimar, probabil alegerile din primul tu n-au fost legale”

Fostul ministru al Justiţiei a adăugat că, după ce dezicia se publică în Monitorul Oficial, se va trece la punerea ei în aplicare, cu toate etapele prevăzute.
Filip Stan
06 dec. 2024, 16:32
Tudorel Toader (ex-CCR):

Fostul ministru al Justiției și judecător al Curtii Constituționale, Tudorel Toader, a declarat vineri după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale că țara va fi condusă, conform legii, de un președinte din Senat care va prelua interimatul funcției, după încheierea mandatului lui Iohannis.

„Au luat în considerare informațiile acelea pe care le-au primit declasificate de la CSAT. Și probabil noi nu știm ce scrie acolo. Probabil că acele date, acele informații, au convins pe fiecare judecător sau judecători de faptul că procedura de alegere n-a fost corectă, n-a fost legală”, a declarat Tudorel Toader.

Decizie fără precedent! CCR a decis, în unanimitate, anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale

El a adăugat că, după ce deciia se publică în Monitorul Oficial, se va trece la punerea ei în aplicare, cu toate etapele prevăzute.

„Perioadă de strângere de semnături, perioadă de depunere de candidaturi, perioadă de campanie, buletine de vot, turul 1, turul 2 și merge la validare”, a spus Tudorel Toader la Aleph News.

Întrebat cine va conduce România în urma deciziei CCR, Toader a declarat: „Legea, în general, trebuie interpretată și se interpretează în sensul asigurării, continuării funcționării autorităților și instituțiilor publice. Prin urmare, în baza acestui principiu, care e de rang constituțional, nu se pune problema ca demnitățile să rămână neacoperite, neexercitate de cineva. Dacă nu poate președintele și noi știm că trebuie numai prin lege organică și numai în două situații, ceea ce nu este cazul, avem un președinte din Senat care preia interimatul funcției”.

Victor Ponta, prima reacție după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale: „Am fost degeaba la vot”

Fostul judecător constituţional Petre Lăzăroiu a declarat, vineri, pentru News.ro, după decizia Curţii Constituţionale de anulare a întregului proces electoral privind alegerea preşedintelui României, că în primul rând Guvernul trebuie să dea o Hotărâre în care să stabilească noii parametri ai alegerii preşedintelui.

„Adică să stabiliească datele, competitorii etc etc”, a spus Lăzăroiu. Întrebat ce se întâmplă în condiţiile în care mandatul actualului preşedinte al României expiră în această lună, Petre Lăzăroiu a răspuns:

„Dacă alegerile parlamentare sunt validate, şi deja am înţeles că mandatele au fost validate, Parlamentul îşi va alege structurile, respectiv preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, chestorii etc şi atunci sigur că se poate numi, aşa cum scrie în Constituţie, un preşedinte interimar. Adică preşedintele Senatului să ia locul preşedintelui ieşit din mandat”, a explicat Petre Lăzăroiu, pentru News.ro.

CCR a decis în unanimitate, vineri după-amiază, anularea întregului proces electoral pentru alegerea preşedintelui României, urmând să fie stabilite o nouă dată şi un nou calendar electoral pentru realizarea acţiunilor necesare. Articolul din Constituţie invocat de judecătorii Curţii Constituţionale prevede că CCR veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului.

Miercuri seară, preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT