Turcan: Am depus solicitare oficială pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri, la Parlament, că liberalii au depus solicitare oficială în Birourile Permanente reunite pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, în condiţiile în care instituţia a preferat „să se comporte" ca şi cum ar fi "în subordinea PSD”.
Iulian Tudor
01 feb. 2017, 14:41
Turcan: Am depus solicitare oficială pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului

Am depus solicitare oficială în Birourile reunite de revoare a Avocatului Poporului pentru încălcarea legii pentru faptul că nu respectă normele prin care această instituţie trebuie să sprijine cetăţenii în raport cu instituţiile statului. Avocatul Poporului a preferat să se comporte precum o instituţie în subordinea PSD şi au fost nenumărate cazuri în care cetăţenii nu s-au regăsit în demersurile instituţiei Avocatului Poporului”, a afirmat Raluca Turcan, întrebată în ce stadiu se află demersul de revocare din funcţie a lui Victor Ciorbea, potrivit news.ro.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, miercuri, că instituţia pe care o conduce va analiza argumentele prezentate de către preşedintele Klaus Iohannis în privinţa sesizării CCR în legătură cu OUG de modificare a codurilor penale şi că va încerca să ia o decizie ”în cel mai scurt timp”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că Avocatul Poporului i-a promis că va analiza cu celeritate OUG privind modifcarea codurilor penale şi şi-a exprimat speranţa că joi sau vineri, acesta va lua decizia corectă în privinţa sesizării CCR. Iohannis a susţinut că există precedent şi că OUG poate fi atacată la Curte de Avocatul Poporului chiar dacă prevederile acesteia nu au intrat în vigoare. Preşedintele a mai spus că, dincolo de argumentele juridice, Avocatul Poporului trebuie să se uite şi în jur, la faptul că România este revoltată.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, miercuri dimineaţă, că instituţia nu poate ataca la Curtea Constituţională OUG de modificare a codurilor penale decât după ce aceasta intră în vigoare şi că lasă în competenţa celor care pot sesiza CCR în acest caz cu un conflict de natură constituţională.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se scrie corect: altădată sau altă dată? Care este, de fapt, explicația specialiștilor
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Intră în vigoare din 2025. România, obligată să ia măsuri fără precedent. Planul pus la cale de UE
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Donald Trump numește un deputat din Florida ambasador în Panama pe fondul tensiunilor legate de Canalul Panama
MediaFlux
LOVITURĂ pentru ȘOFERII ROMÂNI! ESTE OFICIAL din 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)