Elena Smădu are 80 ani, este din Dichiseni, judeţul Călăraşi, şi îşi petrece bătrâneţea cu ochii în lacrimi. Femeia este îngenuncheată de necazuri şi umilită de un sistem care la bătrâneţe îi poate oferi doar o pensie de 7 lei pe lună.
„Am fost la Casa de Pensii, am fost respinsă. Mi s-a spus că nu a cotizat şi nu are anii compleţi de muncă. Din aştia nouă ani s-a făcut o recalculare şi nu sunt decât 3 ani munciţi”, a spus Iuliana Coman, nepoata bătrânei.
Văduvă şi bolnavă, femeia îi este recunoscătoare nepoatei sale, singura persoană care o îngrijeşte zi de zi.
„În situaţia în care este dumneaei nu pot să o las singură. Are foarte mare nevoie de mine, ea e sora mamei mele. Dacă mi-am pierdut părinţii vreau să am pe cineva apropiat care să mă asculte şi să mă înţeleagă”, a spus nepoata femeii.
Sărbătorile vor fi însă ceva mai luminoase pentru bătrâna cu pensia de 7 lei. Oameni care au fost impresionaţi de povestea ei i-au trimis cadouri. Mai mult, Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti a făcut o colectă şi donaţiile au ajuns deja în casa bătrânei.
Mila celorlalţi i-au făcut femeii viaţa ceva mai uşoară, mai ales că femeia nu are copii.
Citeşte şi Veste bună pentru pensionari. Ce se întâmplă cu grupele I şi II