Avionul era la jumătatea drumului, la peste 11.000 de metri altitudine, când două dintre însoțitoarele de zbor s-au încăierat. Se pare că două dintre ele au început să se certe din cauza unor probleme legate de serviciu, iar când acestea au început să își împartă pumni, o a treia a intervenit și a fost și ea rănită.
Pus în încurcătură, pilotul a cerut controlorilor de zbor să îl lase să aterizeze pe primul aeroport, astfel că la scurt timp a ajuns pe pistă în Salt Lake City. Potrivit unor martori, toate cele trei stewardese au fost date jos din aeronavă din cauza „comportamentului necivilizat”, iar după 80 de minute avionul și-a reluat zborul.
De altfel, incidentul a fost confirmat și de compania aeriană prin intermediul unor scrisori de scuze trimise pasagerilor. „Unii dintre membrii echipajului nostru nu au avut cel mai bun comportament. Ne așteptăm ca echipajul nostru de zbor să fie civilizat și profesionist în fiecare clipă, iar ceea ce dumneavoastră ați trăit a fost departe de idealul nostru”, au scris reprezentanții companiei, potrivit Libertatea.