Vecinii susțin că bătrânul obișnuia să își țină animalele nemâncate și așa s-ar fi ajuns la tragedie.
Scenele s-au derulat în comună Runcu din Dâmboviţa, în ograda bărbatului în vârstă de 73 de ani. Trupul omului, plin de răni, a fost descoperit de o vecină.
Speriată, femeia a alertat imediat autorităţile. La faţa locului au sosit poliţiştii, dar şi cei de la ambulanţă. Din păcate, când au ajuns medicii aici bărbatul decedase deja. Trupul fără viaţă a fost transportat la serviciul de medicină legală, unde se va face autopsia şi se va stabili cu exactitate cauza decesului.
Localnicii spun că bătrânul creştea mai multe animale şi sunt convinşi că acesta şi-a găsit sfârşitul după ce a fost atacat de taurul din bătătură. De altfel, criminaliştii au descoperit urme de sânge pe coarnele animalului.
„Având vreo opt vaci, l-au omorât vacile. Dar era un om care nu le dădea să mănânce. E omorât de taur”, a spus un vecin.