Bărbatul a apelat 112 şi a solicitat ajutor deoarece, spunea acesta, fusese victima unui furt.
„Imediat un echipaj de jandarmerie a fost direcţionat pentru a oferi sprijin apelantului şi a luat contact cu acesta în aproximativ cinci minute. Se afla într-un local situat pe strada Horea din municipiul Aiud, localitate pe raza căreia locuieşte fără forme legale şi, sub influenţa vădită a alcoolului, le-a cerut jandarmilor să afle… cine i-a băut berea”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei Ovidiu Cosmin Jurcoveţ, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că bărbatul nu este la prima abatere de acest fel, el mai fiind sancţionat pentru astfel de fapte. Ca şi în precedentele cazuri i-au fost expuse situaţiile în care este îndreptăţit să apeleze 112, iar la final a fost sancţionat cu amendă în valoare de 500 lei.