Primarul orașului Darabani, Liviu Hrimiuc, l-a împușcat cu arma de vânătoare cu gloanțe pe vărul său Dinu Hrimiuc, fost consilier județean, informează AGERPRES.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Nicoleta Federciuc, cei doi se aflau la o vânătoare de mistreți autorizată în pădurea „Buleandra” de la marginea Darabaniului. Din greșeală, primarul a tras cu arma, iar glonțul l-a lovit în torace pe fostul consilier județean, în vârstă de 47 de ani.
La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță care a încercat resuscitarea victimei, însă aceasta a decedat la fața locului.
Primarul Liviu Hrimiuc este deținător legal de armă.