Un senator propune ÎNCHISOARE pentru cei care neagă CRIMELE COMUNISMULUI

Persoanele care neagă crimele comunismului riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani, în timp ce iniţierea şi aderarea la organizaţii cu carater comunist ar urma să fie pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani, potrivit unei propuneri legislative iniţiate de senatorul independent Valeriu Todiraşcu.
Iulian Tudor
10 sept. 2015, 09:42
Un senator propune ÎNCHISOARE pentru cei care neagă CRIMELE COMUNISMULUI

Senatorul Valeriu Todirașcu a depus la Senat proiectul de lege privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter comunist şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, argumentând că, deşi comunismul a fost condamnat „ferm” de preşedinte, în 18 decembrie 2006, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, raportul prezentat de şef statului nu a produs niciun fel de efecte juridice, potrivit Mediafax.

Până acum, această condamnare nu a avut şi consecinţe juridice. Doar de curând s-au deschis procese penale împotriva unor criminali ai regimului comunist, procese ce nu s-au finalizat, încă, cu hotărâri definitive. Un alt regim criminal, cel fascist, face obiectul unei legi a statului român prin OUG nr.31/2002, actualizată prin Legea nr. 217/2015, care priveşte interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război„, se arată în expunerea de motive.

Potrivit iniţiativei legislative, cei care neagă, contestă, aprobă, justifică sau minimalizează, în mod evident, prin orice mijloace, în public, crimele comunismului ori a efectele acestuia vor fi pedepsiţi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Senatorul Valeriu Todirașcu mai propune ca promovarea, „în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine comuniste (…)” să fie pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Pedepsele sunt mai aspre pentru cei care iniţiază sau constituie organizaţii cu caracter comunist, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, infracţiune care ar trebui să se pedepsească, în opinia iniţiatorului, cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Nu vor fi, însă, pedepsite personale care au comis aceste infracţiuni „dacă denunţă autorităţilor organizaţia, înainte ca aceasta să fi fost descoperită şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului„.

De asemenea, dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele incriminate în proiectul de lege „înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate” , acesta nu va fi pedepsită.

Proiectul de lege mai arată că nu vor fi incriminate confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri comuniste şi utilizarării în public a simbolurilor comuniste sau distribuirea şi punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale comuniste, dacă acestea sunt „săvârşite în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public”.

Proiectul de lege depus de senatorul Valeriu Todiraşcu va ajunge în dezbatere la comisiile de specialitate.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
Este bine sau nu să porți ochelari de soare iarna. Cât de des îi poți utiliza pentru a nu avea probleme cu vederea
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Cum să slăbești pentru totdeauna fără diete complicate. Descoperă soluția revoluționară dezvăluită de un expert Oxford
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marele cântăreț al României a murit sărac și orb. Nu merita această soartă. A fost artistul inimilor noastre
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Ministerul Transporturilor: România, un punct strategic pentru tranzitul de mărfuri
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR. DECIZIE de ultimă oră în Coaliție
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre