‘Duminică, UE va adopta cadrul legislativ pentru a ridica toate sancțiunile economice și financiare legate de dosarul nuclear iranian, dar acesta nu se va aplica decât de îndată ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) va stabili detaliile’, ceea ce înseamnă verificarea angajamentelor asumate de Iran pentru reducerea substanțială a programului său nuclear, a spus diplomatul citat.
Decizia așteptată duminică este, înainte de toate, una formală, întrucât ea constă în adoptarea unor hotărâri ce vizează suspendarea și, ulterior, ridicarea sancțiunilor economice, financiare și individuale adoptate de Uniunea Europeană împotriva Iranului în ultimii 10 ani, potrivit Agerpres.
Citeşte şi Parlamentul din Iran a aprobat acordul nuclear încheiat cu marile puteri
Ea marchează o etapă crucială în punerea în practică a acordului istoric semnat în iulie, la Viena, de Iran, pe de o parte, și țările din grupul ‘5 plus 1’ (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța, China și Germania), pe de altă parte, destinat să împiedice Teheranul să producă bomba atomică, prin garantarea caracterului strict pașnic al programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale impuse începând din 2006.
Etapa de duminică este ‘al doilea jalon important în punerea în aplicare’ a acestui acord, chiar dacă ridicarea sancțiunilor — ce vizează o serie lungă de bănci și grupuri petroliere din Iran — nu va deveni efectivă decât la finalul lunii decembrie sau la începutul anului viitor, a estimat diplomatul european.