„Dat fiind faptul că temeiul juridic a fost incorect, astăzi noi, grupul UNPR, format din 10 persoane, care continuă să existe, am depus o contestaţie în temeiul Regulamentului, articolul 18, litera g, la Biroul Permanent, la preşedintele Senatului”, a declarat Haralambie Vochiţoiu, potrivit Mediafax.
El a precizat că grupul UNPR din Senat a fost constituit în urma fuziunii dintre UNPR şi PPDD, iar, în prezent, grupul are în componenţă 10 senatori.
„Vreau să luăm act că acest grup UNPR există în continuare. Nu s-a emis şi nici nu se putea emite o hotărâre a Senatului. În concluzie, vă rog să luaţi act de faptul că grupul UNPR există şi funcţionează şi, eventual, Comisia juridică, Comisia de regulament etc pot avea un punct de vedere. Vă rog doar să luaţi act”, a mai spus Vochiţoiu.
Nouă senatori UNPR au părăsit luni partidul, 7 dintre ei alegând PSD.