Euforia TV se pregăteşte de o schimbare majoră. Astfel, începând din 8 martie, Euforia TV se va numi Happy Channel, modificările urmând să fie făcute atât la nivel vizual, cât şi în structura de conţinut a televiziunii.
Happy Channel se va adresa în principal segmentului feminin din zona comercială (femei din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani), dar va avea oferte dedicate şi întregii familii.
Televiziunea se va poziţiona în zona televiziunilor militante, fapt care, potrivit Antena Group, este o abordare nouă pe piaţă media din România. Astfel, noul post de televiziune îşi propune nu doar să ofere telespectatoarelor producţii de calitate, targetate pe dorinţele şi aşteptărilelor, ci şi să le reprezinte cauzele şi să militeze pentru ele, precizează Antena Group.
La nivelul structurii de programe, Happy Channel va continua seria producţiilor deja consacrate, precum „Dr. House”, „Downtown Abbey”, „Suits” şi „Prizoniera dragostei”. Totodată, televiziunea va difuza şi seriale noi, producţii sud-americane (marca Televisa), europene şi seriale americane.
Potrivit Antena Group, una din marile noutăţi pe care televiziunea Happy Channel le pregăteşte din 8 martie este „lansarea unei producţii proprii, un reality-show experiment, un concept nou pentru piaţa TV din România şi chiar din Europa”.