Poliţiştii de la Ordine Publică au efectuat semnalul regulamentar de oprire asupra unei maşini. Şoferul a ignorat semnul poliţiştilor şi oamenii legii au pornit o urmărire ca-n filme pe străzile din oraş. Autoturismul a ieşit pe şoseaua de centură a Alexandriei, unde şoferul a încercat să schimbe locul cu pasagerul din dreapta.
„Echipajul de poliţie a tras trei focuri de armă în plan vertical şi un al patrulea foc în pneul din stânga faţă„, a informat Teodora Dragule, purtător de cuvânt al IPJ Teleorman.
În urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit faptul că şoferul fugar, un bărbat de 34 de ani avea permisul de conducere suspendat. Acesta a vrut să schimbe locul cu fratele lui, aflat în maşină. Fugarul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea autoturismului de către o persoană care avea dreptul de conducere suspendat.