Valeriu Steriu: PSD nu se agaţă de putere. Aşteptăm părerea CCR cu privire la numirea miniştrilor interimari

PSD aşteaptă decizia CCR în privinţa numirii miniştrilor interimari, după care va decide paşii următori, a declarat, la RFI, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Valeriu Steriu.
Filip Stan
16 sept. 2019, 07:31
Valeriu Steriu: PSD nu se agaţă de putere. Aşteptăm părerea CCR cu privire la numirea miniştrilor interimari

Social-democratul Valeriu Steriu spune că PSD aşteaptă decizia CCR privind Guvernul: „În primul rând, aşteptăm peste două zile să vedem cu privire la numirea miniştrilor interimari ce părere are Curtea Constituţională. Este aceea care are în final ultimul cuvânt în această dispută. Noi suntem convinşi că ne va da dreptate şi că imediat, domnul preşedinte Iohannis va trebui să accepte cele trei numiri de miniştri interimari. Imediat după aceea, cu siguranţă, la nivelul unui Comitet Executiv al PSD vom stabili paşii următori”.

Purtătorul de cuvânt al PSD susţine că foarte mulţi parlamentari de la ALDE şi-au arătat intenţia de a vota alături de social-democraţi: „În mare parte, putem spune că există aceeaşi structură. La momentul 2016 au fost discuţiile purtate între cei doi preşedinţi de atunci ai PSD şi ALDE. Voturile din Parlament vom vedea cum vor veni, sunt foarte mulţi parlamentari de la ALDE, care deja şi-au declarat intenţia de a vota alături de noi mai departe. Aşteptăm în această săptămână şi în ALDE să se liniştească apele şi să aleagă drumul pe care vor să meargă”.

Valeriu Steriu susţine că PSD nu se agaţă de putere.

„Nici gând să ne agăţăm de putere. Conform Constituţiei, suntem în totalitate în respectul ei, avem în clipa de faţă absolut toate punctele din Constituţie analizate de oameni care se pricep foarte bine la acest lucru”, a declarat Valeriu Steriu.

El ironizează Opoziţia în privinţa moţiunii de cenzură: „Îl auzeam pe domnul Orban numărând ca şi în Caragiale: două la Primărie, trei dincolo. Deocamdată, dânsul nu a arătat că poate strânge niciodată în aceşti trei ani măcar numărul de voturi, precum au avut semnături la fiecare moţiune de cenzură (…). Moţiunea aceasta este o Fată Morgană. Până nu o vedem, până nu există, ea e doar în declaraţiile domnului Orban. Haideţi s-o vedem scrisă, depusă, înregistrată, pentru că astfel de texte la fiecare şase luni le avem. Le împărtăşim umorul de tip Caragiale, pe care îl arată de foarte multe ori. Cu texte de moţiune depuse în ultima săptămână de sesiune nu arătăm deloc a Opoziţie serioasă”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cine e Alexandru Bețivu, atacantul convocat în premieră la echipa națională
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT