Tragedia s-a petrecut după ce vânătorul în cauză, Claude Kleynhans (dreapta), a împuşcat mortal un bivol dintr-o turmă. Bărbatul de 54 de ani se afla cu un grup de turişti în regiunea Limpopo şi tocmai se pregătea să urce în maşină bivolul ucis când, potrivit martorilor, un mascul uriaş s-a desprins din grup şi s-a năpustit asupra lui, străpungându-i artera femurală. Astfel, moartea lui Claude Kleynhans a fost foarte rapidă.
Vânătorul deținea agenția Guwela Hunting Safari, care organizează partide de vânătoare pentru clienții europeni.
Anunțul despre moartea acestui vânător a provocat un torent de indignare pe Facebook din partea apărătorilor drepturilor animalelor. „Îmi place când animalele ucid braconieri. Asta mă face extrem de fericită„, a scris Pamela Tomaro D’Angio, pe pagina ei din Facebook.