Toţi cei 64 de parlamentari au votat în favoarea modificării Constituţiei, iar Malta devine al doilea stat membru al Uniunii Europene care coboară vârsta de vot, după Austria.
„Parlamentul a aprobat în unanimitate modificarea Contituţiei. Am făcut din nou istorie„, a scris pe Twitter Joseph Muscat, prim-ministrul Maltei. Cu toate acestea, vârsta minimă pentru a candida la o funcţie publică rămâne de 18 ani.
În Austria, vârsta de vot a fost redusă la 16 ani, începând din 2007. Măsura a mai fost introdusă, la nivel local, în câteva landuri din Germania şi în unele cantoane din Elveţia. În 2011, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluţie prin care a recomandat statelor membre să analizeze posibilitatea de a scădea vârsta minimă de vot până la 16 ani.