Vasile Blaga, aflat sub control judiciar, s-a prezentat la Poliţie

Fostul copreşedinte al PNL, Vasile Blaga, s-a prezentat luni, la Secţia 1 de Poliţie din Capitală, aceasta fiind una dintre obligațiile impuse de măsura controlului judiciar. Blaga a contestat măsura controlului judiciar dispusă în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.
Iulian Tudor
03 oct. 2016, 06:12
Vasile Blaga, aflat sub control judiciar, s-a prezentat la Poliţie

Întrebat de jurnalişti dacă a primit 500.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, aşa cum susţin procurorii DNA, Vlasile Blaga a negat: „Nu e adevărat, dar lucrul ăsta îl voi dovedi în instanţă”.

Conform programului stabilit în cadrul măsurii preventive, Vasile Blaga trebuie să se prezinte la Secţia 1 de Poliţie în zilele de luni şi marţi, la ora 09.00.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide marţi dacă Vasile Blaga va fi cercetat în continuare sub control judiciar sau dacă măsura va fi ridicată.

DNA îl cercetează pe politician sub control judiciar pentru trafic de influenţă, după ce, potrivit procurorilor, ar fi primit suma de 700.000 de euro, din care 500.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. În aceeaşi cauză sunt anchetaţi fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi omul de afaceri Horaţiu Brună Berdilă.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în anul 2009 în formaţiunea politică aflată la guvernare a existat o înţelegere vădită între persoane cu funcţii de conducere, respectiv secretarul general Blaga Vasile şi vicepreşedintele Ştefan Gheorghe, în sensul obţinerii de bani pentru partid.

„Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către firme dispuse să pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte”, arată DNA.

Procurorii au susţinut că Gheorghe Ştefan, în calitate de vicepreşedinte al partidului aflat atunci la guvernare, şi-a folosit în mod direct influenţa politică şi a determinat persoane cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană, agreată atât de Gheorghe Ştefan, cât şi de Blaga, şi care a fost dispusă să contribuie – indirect – la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică către diverse societăţi indicate.

„Totodată, în perioada 2011 – 2012, Gheorghe Ştefan l-ar fi informat pe Blaga asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naţionale din domeniul energiei, se urmărea obţinerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională – prin licitaţii trucate – cu firma lui Berdilă, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor”, explică DNA.

„Astfel, în perioada 2011 – 2012 suspectul Ştefan Gheorghe i-a condiţionat persoanei numite prin influenţa sa că va fi menţinută în funcţia de conducere la compania naţională din energie dacă vor fi atribuite societăţii reprezentate de Berdilă Horaţiu Bruno o serie de contracte de achiziţii servicii şi produse IT. În paralel, Ştefan Gheorghe i-a promis lui Berdilă Horaţiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câştige licitaţiile publice organizate, iar în schimb a pretins şi a primit un procentaj cuprins între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru formaţiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei. Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la suspectul Ştefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfinţirea înţelegerii anterioare”, precizează DNA.

Vasile Blaga a fost audiat, miercuri, circa două ore la DNA Ploieşti, ulterior acesta anunţând că îşi depune demisia din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
David Popovici, între credință și îndoială. Ce i-a răspuns unui copil care l-a întrebat despre Dumnezeu. Ce spune părintele Necula despre Creator
Capital.ro
Ce să NU faci de Înviere și prima zi de Paște. Interdicție pentru credincioșii din România
Playtech.ro
Pensionarii vizați de noile modificări legislative. Situații în care vor fi obligați să returneze pensiile încasate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Clarvăzătoarea supranumită „Baba Vanga a Japoniei” face o profeție înfiorătoare. Un dezastru urmează să lovească lumea în curând
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un desert uitat, din copilărie. Prăjitura care seducea
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu. Iubita actriță ne-a părăsit. A fost cea mai strălucitoare stea pe scenă și la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști. Rugăciunea prin care toți credincioșii care o citesc de Paște au parte de minuni în viața lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât