Versul din „Tatăl nostru” care stârneşte controverse în lumea creştină. Care este acesta şi ce semnificaţie are

În urmă cu câţiva ani, adunarea episcopilor catolici din Franţa a descoperit că rugăciunea „Tatăl nostru” a fost tradusă greşit, scrie adevarul.ro. Este vorba de versul „Şi nu ne duce pe noi în ispită”, care a fost redat greşit, pentru că sugerează ideea că Dumnezeu i-ar duce pe oameni în ispită, fapt care este pus de obicei pe seama Diavolului.În consecinţă, episcopii au aprobat retraducerea versetului biblic prin: „şi nu ne lăsa pe noi să cădem în ispită”.

Citeşte şi Rugăciune foarte puternică de protecţie! O spui şi tot ce e rău stă departe de tine întreaga zi

Eugen Tănăsescu spune că termenul grecesc era „Şi nu ne duce pe noi în ispită”, iar Biblia românească respectă traducerea textului grec. „În sânul bisericii romano-catolice la un moment dat fusese o discuţie şi s-a propus schimbarea textului «şi nu ne lăsa în ispită», ceea ce, din punctul meu de vedere, este o greşeală pentru atunci când spui «şi nu ne lăsa pe noi în ispită» presupunem că deja suntem în ispită, ori sensul rugăciunii nu este acesta”, explică el.

La ce ne referim când îi cerem lui Dumnezeu să nu ne ducă în ispită

Alte articole

Mirela Vaida: „Dumnezeu m-a ajutat în cele mai grele momente. Am zis „dă-mi și mie un băiat bun să mă ducă și pe mine în Cișmigiu cu barca!”

A murit Dumitru Popescu „Dumnezeu”, șeful cenzurii comuniste în perioada lui Nicolae Ceaușescu

Prin urmare, înţelesul corect al acestui pasaj „şi nu ne duce pe noi în ispită“ trebuie înţeles împreună cu continuarea sa „şi ne izbăveşte de cel viclean“. În realitate, când spunem „şi nu ne duce pe noi în ispită“ ne referim la însuşirea lui Dumnezeu de a fi proniatorul vieţii noastre. Pronia lui Dumnezeu este însuşirea de a rândui cele ce există, de a fi ocrotitor şi supraveghetor în acelaşi timp al creaţiei lui. 

„Din expresia «Şi nu ne duce în ispită» nu trebuie înţeles că Dumneeu ar fi generatorul ispitei. Scriptura spune că Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni şi că suntem ispitiţi de poftele noastre, aşa cum spune Sfântul Apostol Iacob. Tot Mântuitorul spune în momentul în care îi învaţă pe apostoli rugăciunea Tatal nostru «Rugaţi-vă să nu intraţi în ispită». Prin asta arată că omul este cel ce intră în ispită, nu Dumnezeu ne duce în ispită.

Dar termenul în înţelesul lui corect vrea să însemne «fă aşa fel încât noi să nu intrăm în ispită»”, adaugă Eugen Tănăsescu. Pe de o parte îl avem pe ispititor, pe cel viclean, de care ne rugăm la Dumnezeu să fim izbăviţi, iar pe de altă parte avem ispita cu care toţi ne întâlnim în viaţa noastră, deci Dumnezeu să aibă grijă să nu ne întâlnim cu ispita, dar şi să fim izbăviţi de cel ce o generează.

Chiar Sfântul Grigorie Palama, unul din luminaţii teologi, spune că înţelesul corect al pasajului este „şi nu ne lăsa pe noi să intrăm în ispită”.

Înţelesul unor termeni din Vechiul şi Noul Testament

În limbajul biblic mai există termeni care nu au înţelesul comun. De exemplu, în Vechiul Testament, avem de multe ori descrierea relaţiei dintre un bărbat şi o femeie ca fiind „a cunoaşte”. Avram a cunoscut-o pe Sara. Dar nu a cunoscut-o în sensul că a luat act că există, ci a cunoscut-o în sensul cel mai profund, că a trăit cu ea, împreună, a cunoscut cele mai intime detaii ale vieţii ei, adică i-a fost femeie.

Citeşte şi Rugăciunea lui Iisus care face MINUNI

Chiar şi în Noul Testament se spune despre Fecioara Maria că Iosif nu a „cunoscut-o” când a rămas însărcinată. N-a cunoscut-o în ce sens? Că nu trăit cu ea, că nu a avut o relaţie trupească cu ea, nu că nu ştia de existenţa ei. În Scriptură, explică Tănăsescu, „încercare” înseamnă altceva decât un simplu necaz al vieţii. „Dumnezu ne încearcă, dar nu ne ispiteşte”.

Fiecare cuvânt, un univers teologic

Rugăciunea „Tatăl Nostru” sau „Rugăciunea domnească” a fost rostită rostită de Iisus Hristos,. La un moment dat, apostolii i-au zis mântuitorului: „Învaţă-ne să ne rugăm”. Şi el a spus : „Să nu spuneţi multe, ca păgânii, şi atunci a rostit rugăciunea „Tatăl nostru”, scurtă în esenţa ei, care are limbaj simplu, dar nu simplist, unde fiecare cuvânt este un întreg univers teologic Rugăciunea apare în forme uşor diferite la Matei şi Luca. Bierica ortodoxă foloseşte textul rugăciunii din Evanghelia după Matei, la care se adaugă invocarea Sfintei Treimi. (Căci a Ta este Împărăţia, Puterea şi Slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin)

Tatăl nostru

Carele eşti în ceruri,

Sfinţească-Se numele Tău,

Vie împărăţia Ta, Facă-se voia Ta,

Precum în cer, aşa şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele (în alte variante: Pâinea noastră cea spre fiinţă)

Dă-ne-o nouă astăzi.

Şi ne iartă nouă greşalele noastre,

Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.

Şi nu ne duce pe noi în ispită,

Ci ne izbăveşte de cel rău.

Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava:

A Tatălui şi-a Fiului şi-a Sfântului Duh, Acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.