„Anul acesta am încasat puţin mai mult, asta permite Guvernului să păstreze, în primul rând două angajamente fundamentale pe care eu le-am luat ca prim-ministru şi care sunt convins că vor rămâne. Nu se va mai tăia niciodată niciun leu din pensia cuiva, e foarte important, trăim în România unde oamenii ştiu ce au păţit în 2010, se va aplica în fiecare an cel puţin legea care prevede indexarea pe acea metodă cu coeficient de inflaţie şi creşterea salariului mediu’, a spus Victor Ponta, la România TV.
Premierul a adăugat că e posibil ca în anul următor să poată fi acordată la pensii o majorare peste coeficientul prevăzut de lege, în baza încasărilor din acest an.
„Spun asta deoarece trăim în România unde legea nu s-a aplicat, prima dată am aplicat-o în 2013, plus faţă de aceste două angajamente absolute şi importante, esenţiale pentru fiecare pensionar şi pentru fiecare român care urmează să iasă la pensie există posibilitatea de a avea o creştere un pic peste coeficientul prevăzut de lege în măsura în care reuşim să umblăm şi în alte zone sociale, în primul rând la alocaţiile pentru copii, la alocaţiile de hrană pentru copii aflaţi în diversele forme instituţionalizate şi la alocaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi. Deci cele două lucruri pot să le angajez că există în buget, există posibilitatea de a nu se mai tăia niciodată niciun fel de pensie şi de a se indexa cu procentul prevăzut de lege. În plus, în baza încasărilor din acest an şi a strategiei bugetare 2015-2016, putem să acordăm ceva în plus”, a mai spus Victor Ponta, la România TV.
„Faptul că avem încasări mai mari la bugetul de stat şi faptul că am creat mai multe locuri de muncă ne permit să avem, în 2015, o majorare a pensiilor sociale puţin mai mare decât coeficientul care rezultă din aplicarea formulei prevăzută în lege. Noi estimăm că majorarea va fi de 5%. Calculele ne dau 4,5%, însă ne permitem să avem o majorare„, a declarat ministrul Muncii Rovana Plumb.
Mai mult, oficialul a precizat că Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe vor să găsească o modalitatea prin care majorarea să fie chiar mai mare de 5%. „Pensiile mici vor fi şi ele supuse aceleiaşi majorări cu 5% pentru anul 2015, dar vrem mai mult. Pentru cei care au pensiile până la 350 de lei şi de la 350 de lei în sus, 450 de lei, 500 de lei, vrem să găsim împreună cu Ministerul de Finanţe posibilitatea de a face o majorare mai mare decât 5%.
Citeşte şi: Rovana Plumb: Pensiile cresc cu 5% în 2015, indemnizaţiile persoanelor cu handicap cu 16%
Depinde acum dacă vom putea face deodată sau prin aplicarea unei singure măsuri, să ajungem la majorarea celor care sunt acum la 350 de lei la 500 de lei sau facem în etape: 400 de lei, 450 de lei, asta în funcţie de cum vom definitiva cu Ministerul de Finanţe şi ce sume vom avea la bugetul de stat. Este clar că atunci când vorbim de pensia socială de 350 de lei are o componentă bugetară importantă„, a conchis Rovana Plumb.
CITEŞTE ŞI: Rovana Plumb: Pensiile cresc cu 5% în 2015, indemnizaţiile persoanelor cu handicap cu 16%
Premierul Victor Ponta a salutat creşterea pensiilor sociale din 2015, dar a subliniat că cel mai important obiectiv al Guvernului este ca, în România, să se ajungă la un numărul cel puţin egal între de salariaţi şi pensionari.