Ziua Internaţională a Educaţiei sau Ziua Internaţională a Profesorului a fost stabilită de UNESCO pe 5 octombrie.
În România, printr-un ordin al ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării, în care a fost stabilită structura anului şcolar 2016 – 2017, miercuri, cursurile conform programului obişnuit vor fi suspendate.
În fiecare judeţ, sindicatele din educaţie şi inspectoratele şcolare vor stabili felul în care va fi marcată această sărbătoare în unităţile de învăţământ.
„Fiecare federaţie sindicală, în înţelegere cu inspectoratul şcolar stabileşte un program specific. Dar dacă vă uitaţi în structura anului şcolar 2016-2017 veţi vedea că şi pe 1 iunie şi de Ziua Educaţiei sunt activităţi în care nu se fac cursuri”, a declarat Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.