Veste proastă pentru români. Facturile la energie s-ar putea DUBLA de anul viitor

Facturile la căldură s-ar putea dubla de anul viitor. Este vorba despre o nouă lege care reglementează preţul energiei, anunţă vicepreşedintele ANRE. 
Filip Stan
07 mart. 2017, 14:58
Veste proastă pentru români. Facturile la energie s-ar putea DUBLA de anul viitor

În luna aprilie a anului viitor va intra în vigoare legea 196/2006, privind venitul minim de incluziune. Un articol al acestei legi arată că subvenţia la încălzire, acordată de autorităţile locale, de care beneficiază acum toată lumea, va trebui acordată individual, fiecărui beneficiar. Iar fiecare consumator trebuie să aibă contract cu furnizorul de energie termică. Lucru care acum nu se întâmplă în general, contractele fiind încheiate între furnizorul de energie termică (RADET, în cazul Bucureştiului), şi asociaţiile de proprietari/locatari. Iar existenţa unui contract direct cu consumatorul presupune şi contorizarea individuală a consumului de energie termică. Adică o raritate, în momentul de faţă, în apartamentele din blocurile racordate la sistemul centralizat de încălzire.

„Sumele reprezentând cheltuielile pentru încălzirea locuinței, aferente consumului de energie termică, energie electrică sau de gaze naturale, plătite direct de consumatorii titulari de contract de furnizare a energiei termice sau convenție individuală, respectiv contract de furnizare a gazelor naturale sau a energiei electrice, precum și ajutoarele pentru încălzirea locuinței achitate de agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială ori de autoritățile administrației publice locale, în condițiile prezentei legi, se colectează în conturile tip ESCROW, astfel cum sunt definite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice și a gazelor naturale pentru populație, aprobată cu modificări prin Legea nr. 84/2002, cu modificările și completările ulterioare, deschise la bănci de către distribuitorii și producătorii de energie termică, furnizorii de gaze naturale și furnizorii de energie electrică”, se arată în legea ce urmează să intre în vigoare în aprilie 2018.

Iar OUG nr 115/2001 spune aşa, la articolul 3:

„În conturile de tip „ESCROW” prevăzute la alin. (1) beneficiarii de energie termică vor vira sumele aferente energiei termice consumate, iar autoritățile locale vor vira subvențiile pentru acoperirea diferențelor de preț și de tarif pentru energia termică livrată populației, precum și ajutoarele bănești pentru energia termică care se acordă categoriilor defavorizate ale populației, potrivit legii. Agenții economici producători și/sau distribuitori de energie termică sunt obligați să înscrie în facturile privind livrarea energiei termice conturile de tip „ESCROW” în care vor încasa valoarea acesteia”.

În momentul de faţă, în Bucureşti, gigacaloria costă 342 de lei, dar populaţia plăteşte doar 164 de lei, diferenţa fiind acoperită de Primărie, care acordă subvenţia către RADET. Într-un an, subvenţia este de 160 de milioane de euro.

„Legea schimbă forma în care se subvenţionează energia termică. Cele 160 de milioane de euro trebuie acordate direct consumatorilor. Ajutorul se acordă pe bază de contracte individuale. Mi-e teamă că, pe baza acestei legi (196/2006 – n.red.), nu se mai poate acorda ca acum, la toată lumea. Subvenţia ar trebui dată pe baza contractelor individuale, asociaţia nu poate primi prin lege subvenţie” a spus Calotă, pentru ECONOMICA.NET.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care își pot schimba viața complet până la primăvară. Soarta le surâde acestor 3 nativi, chiar din această săptămână
Capital.ro
Reorganizarea teritorială a României. Județele care dispar. Cum va arăta noua hartă
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Încăierare între vedetele FCSB-lui. Tensiunea a explodat în cantonament din Antalya
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Vehiculele care vor fi interzise: pericol la adresa securității naționale
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia
Cancan.ro
Florin Doagă a murit într-un accident cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai poate fi oprit. Dezvăluirea momentului: Fără probleme...
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Autoritățile sud-coreene încearcă din nou arestarea președintelui Yoon Suk Yeol
MediaFlux
LOVITURĂ pentru pensionari. Ministrul a spus clar: NU SUNT BANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este românul cu 1.000 de case în America. „Bonus”, două avioane