Veşti EXCELENTE pentru personalul medical! Se vor putea pensiona mai devreme!

Personalul medico-sanitar s-ar putea pensiona la cerere, fără penalităţi, potrivit unei propuneri legislative privind sistemul unitar de pensii publice care a trecut tacit de Senat miercuri.
Iulian Tudor
02 oct. 2019, 14:21
Veşti EXCELENTE pentru personalul medical! Se vor putea pensiona mai devreme!

Senatorii au adoptat tacit o inițiativă legislativă de modificare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care prevede acordarea dreptului de pensionare la cerere, fără penalități, a personalului medico-sanitar.

Potrivit proiectului, iniţiat de deputatul PSD Corneliu-Florin Buicu, personalul medico-sanitar pensionat în aceste condiţii nu va putea fi încadrat în unităţile sanitare publice, ci numai în unităţile sanitare private.

În document se menţionează „importanţa protejării actului medical şi a pacientului, în contextul în care problem securităţii şi sănătăţii în muncă pentru personalul medico-sanitar se impune tot mai mult în ultimii ani, actualitatea fiind determinată de numărul mare de factori de risc în activitatea cadrelor medicale, care favorizează apariţia timpurie a unor boli profesionale în rândul personalului, chiar a deceselor”.

Astfel, este menţionat gradul înalt de uzură fizică şi psihică a cadrelor medicale care fac gărzi în special, pe diferite specialităţi medicale şi chirurgicale, la care se adaugă activităţile suplimentare obligatorii în sistemul de sănătate pentru asigurarea continuităţii actului medical. În consecinţă, iniţiatorul modificării legislative propune introducerea paragrafului 52, la grupe de muncă, referitor la „activitatea desfășurată de către categoriile de personal medico-sanitar, inclusiv persoanele care efectuează gărzi peste programul normal de lucru, stabilite prin hotărâre de guvern, la propunerea Ministerului Sănătății”.

Proiectul va ajunge la Camera Deputaţilor care este for decizional.

Veste bună pentru medici! S-ar putea pensiona anticipat, la cerere, fără penalităţi

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Claudia Pătrășcanu, declarație emoționantă despre viața alături de băieții ei: „Copilăria lor ...”
Fanatik.ro
Gestul prin care suedeza blondă a stârnit admirația românilor pe Arena Națională: „Cea mai bună soție”. Video
Capital.ro
17.600 de tineri se pot înscrie de astăzi în Start-Up Nation. Cum pot ajunge la finanțarea de până la 250.000 de lei
Playtech.ro
Greșeala pe care mulți proprietari de panouri fotovoltaice o fac toamna. Poate reduce producția de curent exact înainte de iarnă
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat. De la jurnalism la diplomație și negocierile pentru aderarea României la OCDE
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
MediaFlux
Horoscop 6 octombrie 2026. Ziua în care se poate schimba totul dintr-un singur telefon! Trei zodii au noroc la bani, iar altele primesc răspunsul pe care îl așteptau
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte