VEŞTI PROASTE. Cresc preţurile pe litoral. FPTR: „Românii se plâng că n-au bani, dar merg când e mai scump”

Luna lui Cuptor vine cu prețuri mai mari pe litoral, tarifele de cazare urmând să fie majorate chiar și cu 20 la sută pe noapte. Camerele vor fi ocupate însă integral, pentru că, spun reprezentanții patronatelor din turism, românii vor la mare în iulie și august, când este cel mai scump.
Iulian Tudor
23 iun. 2019, 06:29
VEŞTI PROASTE. Cresc preţurile pe litoral. FPTR:

Luna iulie vine cu scumpiri în ceea ce privește prețurile la cazare pe litoralul românesc al Mării Negre, care pot crește cu procente cuprinse între 10 și 20 la sută, dar acestea nu se vor schimba pentru sejururile contractate prin agențiile de turism, scrie dcnews.ro. Aceste tarife au fost negociate încă din toamna anului trecut şi rămân neschimbate pe toată durata sezonului estival.

Citeşte şi VOUCHERE DE VACANŢĂ 2019, anunţ important pentru bugetari înainte concediilor. Schimbări legate de TICHETELE DE VACANŢĂ

„Este vorba strict de prețul de la recepție, pe care fiecare agent economic îl poate schimba după cum dorește, în funcție de diverși factori, cum ar fi cererea din partea turiștilor sau situația meteorologică. Dar vorbim despre un număr de locuri extrem de mic. Marea majoritatea a hotelierilor a vândut deja camerele. Cred că, pentru iulie, vorbim de un procent de ocupare de 100 la sută, pe litoral”, spun reprezentanți ai Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Aglomerație în iulie și august

Prim-vicepreședintele executiv al FPTR, Dragoș Răducan, susține că cei mai mulți români vor să meargă la mare în lunile iulie și august.

„Toată lumea vrea să vină în iulie și august, când sunt prețurile foarte mari. De ce sunt prețurile foarte mari? Pentru că toată lumea vrea să vină atunci. Dacă cineva ar vrea să vină în iunie, prețurile sunt foarte mici, aproape la nivel de costuri. Dar ei nu vin acum. Hotelurile sunt jumătate goale, dar cu tarife foarte mici. În schimb, de la 1 iulie, ar trebui să avem hoteluri din cauciuc, să le întindem, ca să le dublăm capacitatea. (…) Noi românii vrem să mergem când e mai scump, că e mai multă lume! Degeaba facem noi oferte peste oferte în extrasezon, că lumea tot în număr mic vine. Deci, concluzia care e? Nu avem bani, dar mergem când e cel mai scump!”, a spus Dragoș Răducan.

De la 1 iulie, cele mai mici tarife de pe litoral vor fi întâlnite în Saturn, iar cele mai mari în Mamaia.

Astfel, pentru hotelurile de patru și cinci stele din stațiunea Mamaia, prețul pe noapte al unei camere va porni de la 1.000 de lei și poate crește până la 1.200, 1.300 de lei, în funcție de ofertă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT