El a precizat că proprietarii teraselor nu vor avea dreptul să instaleze ecrane gigant, întrucât astfel de locuri aglomerate sunt ținte ușoare pentru eventualii teroriști, iar forțele de ordine nu au posibilitatea să securizeze un număr mare de spații de acest fel.
Prin urmare, oficialul francez a recomandat celor care nu vin pe stadioane să urmărească partidele în așa-numitele ‘fan-zone’, unde s-au luat măsuri pentru asigurarea securității. ‘Se poate vedea meciul într-un spațiu închis (…), dar nu sunt permise adunări în afara’ unor asemenea spații, întrucât forțele de ordine nu au posibilitatea de a proteja numeroase grupuri neorganizate, a explicat el, informează Agerpres.
Citeşte şi Dacian Cioloş, despre riscul de atacuri teroriste în Franţa: „Există întotdeauna o îngrijorare”
Dar acest subiect a provocat o polemică la Marsilia, unde patronii barurilor sunt nemulțumiți de o notă primită din partea primăriei, prin care li se interzice instalarea de ecrane pe terase. Totuși, o reprezentantă a primăriei a afirmat, înaintea declarației lui Thierry Braillard, că respectiva notă este doar ‘informativă’ și a fost emisă pentru a oferi ‘recomandări de securitate’, susținând că nu este o interdicție oficială.