„Nouă ni se pare o chestiune de bun simţ ca în primul rând să-l inviţi pe cel care s-a plâns, În orice procedură administrativă, juridică, dacă cineva face o plângere, o reclamaţie, el este primul invitat să ne spună şi nouă ce s-a întâmplat. În acest context, opinia noastră foarte clară este că primul invitat trebuie să fie colegul nostru, Liviu Dragnea, să ne spună care e necazul, cu ce l-a supărat domnull Pahonuţu”, a spus Paul Dobre, potrivit News.ro.
El susţine că premierul Viorica Dăncilă şi miniştrii care au renunţat la paza serviciului ar trebui, de asemenea, să se prezinte la Comisie pentru a-şi argumenta decizia.
„În acelaşi timp, cred că la fel de important este să invităm viceprim-ministrul Paul Stănescu care s-a pronunţat şi el in spaţiul public, de asemenea, doamna prim-ministru, miniştrii care au renunţat probabil cu o motivaţie serioasă la SPP. Domnia sa (Viorica Dăncilă – n.r.) a luat decizia să renunţe la SPP, urmare celor afirmate. Vrem să ştim şi noi motivaţia”.
Întrebat cum i se par reprezentanţii PSD din Comisia care anchetează activitatea SPP, acesta a spus: „Nu cred că foarte entuziasmaţi, dar asta e problema lor (…) Noi nu putem porni o discuţie decât de la obiectul sesizării, pentru că această hotărâre este hotărârea plenului reunit, o respectăm, dar n-are nicio expunere de motive, nu scrie nicăieri de unde, ce cum”.
Membrii Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) au decis marţi, în prima şedinţă, ca preşedintele acestei comisii să fie senatorul PSD Daniel Butunoi. Vicepreşedinte este deputatul PNL Victor Paul Dobre, iar secretar va fi deputatul ALDE Florică Ică Calotă.