Victor Ponta s-a alăturat grupului parlamentar „Uniţi pentru România”

Victor Ponta s-a înscris în Grupul Parlamentar „Uniți pentru România” din Camera Deputaților, apărut în primăvara acestui an după reorganizarea grupului POT, arată sursele Știrilor ProTV.
Viorel Dobran
05 iun. 2026, 14:20
Victor Ponta s-a alăturat grupului parlamentar
Victor Ponta, atac dur la adresa Guvernului Bolojan

Fostul premier Victor Ponta a decis să părăsească grupul parlamentar PSD din Camera Deputaților și să se alăture grupului „Uniți pentru România”, după ce a rămas afiliat social-democraților chiar și după excluderea sa din partid.

Fost premier și lider al PSD, Victor Ponta a fost ales deputat la alegerile parlamentare din decembrie 2024, în județul Dâmbovița, pe listele Partidului Social Democrat.

EXCLUSIV Sunt șanse să devină Bolojan premier? Răspunsul categoric al lui Victor Ponta: „Sper ca președintele să numească un om competent, care să aibă suflet românesc”

În martie 2025, Ponta a fost exclus din PSD, la doar o zi după ce și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale. Decizia a venit după ce liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, anunțase că va propune excluderea acestuia din partid, motivând că PSD îl susține oficial în cursa pentru Cotroceni pe Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare.

Excluderea nu a reprezentat o surpriză pentru Victor Ponta. Cu o lună înainte, acesta solicitase suspendarea din PSD, explicând că nu îl poate susține pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.

EXCLUSIV Victor Ponta dezvăluie care va fi coaliția ce îl va susține pe Eugen Tomac pentru funcția de premier. ”Eu am un vot. N-o să stea în votul meu, dar eu consider că e important”

Grupul Parlamentar „Uniți pentru România” a apărut în primăvara anului 2026, după schimbarea denumirii grupului parlamentar al POT din Camera Deputaților, în contextul tensiunilor interne și al plecărilor din partid. Deputații formațiunii au anunțat oficial modificarea în plenul Camerei Deputaților.

Grupul parlamentar „Uniți pentru România” a fost constituit în 2026, în principal din deputați aleși inițial pe listele POT, care s-au desprins ulterior de conducerea partidului. Grupul este condus de Răzvan Mirel Chiriță și a fost anunțat oficial în februarie 2026.

Potrivit reprezentanților săi, formațiunea se definește drept o construcție politică de centru-dreapta, pro-europeană și pro-occidentală, care susține apartenența României la Uniunea Europeană și la spațiul euroatlantic.

Schimbarea denumirii grupului parlamentar a fost aprobată de Biroul Permanent al Camerei Deputaților în luna mai, după conflictul dintre tabăra lui Răzvan Chiriță și conducerea POT, reprezentată de Anamaria Gavrilă. Prin această mutare, Victor Ponta se desparte oficial de grupul PSD și se alătură unei noi structuri parlamentare.
Liderul grupului parlamentar este deputatul Răzvan Mirel Chiriță. Din conducerea grupului mai fac parte viceliderul Daniel Grofu și secretarii Călin-Florin Groza și Gabriela Porumboiu.

Printre membrii grupului se numără Maria Cernit, Codruța-Maria Corcheș, Anamaria Gavrilă, Bianca-Eugenia Gavrilă, Ancuța-Florina Irimia, Sebastian-Andrei Kroncsiş, Sergiu-Lucian Matei, Dan-Mihai Nicolae, Cristian-Alexandru Popa și Gheorghe-Valentin Răducea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT