Viena, oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din lume, al zecelea an la rând. Bucureşti, pe locul 109 din 231

Viena, capitala Austriei, s-a clasat, pentru a zecea oară consecutiv, pe prima poziţie în ediţia pe 2019 a indexului oraşelor care oferă cea mai bună calitate a vieţii din lume, potrivit clasamentului realizat de compania de consultanţă Mercer. Bucureştiul ocupă locul 109 din cele 231 de oraşe cuprinse în clasament.
Romania TV
13 mart. 2019, 09:17
Viena, oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din lume, al zecelea an la rând. Bucureşti, pe locul 109 din 231

Apreciată de turişti datorită istoriei sale imperiale, palatelor somptuoase şi muzicii clasice, oraşul austriac cu 1,9 milioane de locuitori este supranumit şi ”Viena Roşie” întrucât la conducerea sa s-au aflat timp îndelungat forţe politice de stânga, care au dezvoltat servicii publice accesibile şi un sistem de locuinţe sociale.

Un oraş de mărime medie, în care cetăţenii se simt în siguranţă şi cu o suprafaţă relativ mare de spaţii verzi, sunt principalele caracteristici pe care Viena le are în comun cu oraşul clasat pe la doilea loc, Zurich, o metropolă mai scumpă şi un important centru financiar, precum şi cu Auckland, Munchen şi Vancouver, care împart ce-a de-a treia poziţie din clasament.

Primele cinci poziţii din Indexul Calităţii Vieţii 2019 realizat de compania de consultanţă Mercer, dat publicităţii miercuri, sunt aproape identice cu clasamentul de anul trecut, cu excepţia Vancouver, care a urcat de pe poziţia a cincea pe cea de-a treia.

„Calitatea vieţii este determinată de mulţi factori, de la accesul la transport public şi nivelul de congestionare a traficului, la disponibilitatea locuinţelor şi unităţilor de învăţământ internaţionale, la viaţa culturală a oraşului”, a precizat Mercer într-un comunicat.

Compania de consultanţă ia în calcul 39 de factori grupaţi în 10 categorii, printre care „mediul politic şi social” şi ”timp liber”.

Pe ultimele poziţii ale indexului se află aceleaşi oraşe ca anul trecut, cu Bagdad pe ultimul loc, precedat de Bangui din Republica Centrafricană şi Sanaa, capitala Yemen.

Clasamentul a suferit doar câteva modificări importante faţă de ediţia precedentă, printre care Caracas, care a pierdut 29 de locuri în contextul hiperinflaţiei cu care se lupă Venezuela, afectată de lipsa produselor de bază, iar mai recent, de criza politică declanşată după ce liderul opoziţiei, Juan Guaido, s-a autoproclamat preşedinte interimar în luna ianuarie.

Brexitul nu a influenţat schimbări majore în clasament în ceea ce priveşte oraşele britanice. Londra este oraşul britanic situat pe cea mai înaltă poziţie, locul 41, în ciuda faptului că s-a clasat pe ultimul loc din Regatul Unit într-un index diferit referitor la siguranţa personală.

„În Regatul Unit, Londra rămâne… centrul internaţional de afaceri preferat”, mai precizează Mercer.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT