Viktor Orban și Maia Sandu și-au ales favoritul în ”finala” pentru Cotroceni. Pe cine susțin

Premierul Ungariei, Viktor Orban, și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-au anunțat favoritul în ”finala” prezidențialelor din România.
Irina Dumitrescu
10 mai 2025, 14:46
Viktor Orban și Maia Sandu și-au ales favoritul în ”finala” pentru Cotroceni. Pe cine susțin

Toată planeta este cu ochii pe România, în contextul crucialului scrutin prezidențial din 18 mai. Iar liderii a două țări vecine – mai precis președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și premierul Ungariei, Viktor Orban – și-au ales deja favoritul pentru Cotroceni.

Maia Sandu – care are și cetățenie română, astfel că poate vota la 18 mai – a anunțat că va pune ștampila pe Nicușor Dan.

Președintele Republicii Moldova a mai spus că mizează pe o prezență la vot în turul 2 mai mare decât cea de duminica trecută.

”Prezenţa mare a moldovenilor la alegeri (la turul 1 – n. r.) vine de la faptul că noi percepem acut riscurile, pentru că ne confruntăm cu ele de ceva timp şi suntem într-o situaţie mai dificilă aici, în Republica Moldova. Ne dorim foarte mult să avem, în continuare, o relaţie foarte bună cu România. Ne dorim foarte mult să vedem o Românie puternică, europeană, o Românie care să continue să se modernizeze în UE şi să ne ajute şi pe noi să ajungem în Uniunea Europeană.

Cred că este loc de mai mult (prezență la vot – n.r.), cred că putem să ne mobilizăm la următoarele alegeri. Eu personal îl voi vota pe Nicuşor Dan”, a spus, într-un podcast, Maia Sandu, citată de news.ro.

Citește și Șeful INSCOP, despre ”finala” pentru Cotroceni: Diferența dintre George Simion și Nicușor Dan s-a redus la doar 4 procente / ”Vom avea o cursă strânsă, cu participare largă”

În același podcast, Maia Sandu a fost întrebată şi ce se va întâmpla dacă liderul AUR câştigă alegerile, în condiţiile în care el este declarat persona non-grata şi în Republica Moldova, şi în Ucraina. În Moldova, o instanţă urmează să reevalueze această decizie la 19 mai, adică în ziua următoare turului 2.

”Nu ştim ce decizie va lua instanţa. Pot să vă reconfirm că această decizie nu a fost luată de Preşedinţie şi nu poate fi eliminată de către Preşedinţie. Există nişte proceduri şi există o instanţă de judecată care va lua o decizie. Care va fi ea nu ştim”, a răspuns președintele Republicii Moldova.

În ce-l privește pe premierul Ungariei, acesta pare să-l aibă ca favorit, la prezidențialele din România, pe George Simion. Viktor Orban nu a fost explicit în acest sens, însă vineri, potrivit agenției de presă MTI, s-a declarat ”pe deplin de acord” cu afirmațiile liderului AUR despre timpul unei Europe a naţiunilor, a Europei creştine, făcute în dezbaterea TV cu Nicușor Dan.

George Simion a promis, la dezbatere, că ”vom lupta pentru dreptul nostru de a fi cetăţeni europeni”.

”Suntem pe deplin de acord”, a reacționat Viktor Orban.

Potrivit premierului maghiar, românii şi ungurii sunt cetăţeni cu drepturi depline ai Uniunii Europene şi vor rămâne aşa, iar în lupta pentru creştinism şi suveranitate trebuie să ne bazăm unii pe alţii.

”Trăim într-o comunitate de destin istoric alături de români. Nu ne amestecăm în actuala campanie electorală pentru preşedinţia României, dar transmitem de aici, din centrul Bazinului Carpatic, din acest loc simbolic, că asigurăm poporul român şi pe viitorul său preşedinte: noi susţinem solidaritatea şi cooperarea, de aceea nu vom sprijini niciun fel de izolare sau represalii politice împotriva României şi a liderilor săi”, a adăugat Orban.

Premierul Ungariei, cunoscut pentru poziţiile sale eurosceptice, a mai spus, cu aceeași ocazie, a adăugat că cea mai bună apărare contra organizării Europei într-un ”imperiu” este creştinismul.

Ulterior, Orban a postat, pe contul său de X, un fragment video din discursul său şi a scris: ”Alegerile din România nu sunt treaba noastră. Cu toate acestea, din inima Bazinului Carpatic, îi asigurăm pe poporul român şi pe viitorul său preşedinte: Ungaria susţine unitatea, nu divizarea. Nu vom sprijini nicio formă de izolare politică împotriva României sau a liderilor săi. Românii pot conta pe maghiari în lupta lor pentru creştinism şi suveranitate!”.

Mesajul liderului maghiar a fost preluat și salutat de George Simion, tot pe X: ”Vă mulţumim pentru mesajul dvs.minunat, Viktor Orban! Avem o luptă de câştigat! Împreună!” – i-a transmis liderul AUR lui Orban.

Citește și Mesajul lui Ilie Bolojan, cu o săptămână înainte de alegeri: ”Prin solidaritate și unitate vom reuși să trecem peste actuala perioadă complicată, astfel încât România să își continue parcursul european”

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Drumul din România care i-a lăsat fără cuvinte pe mulți șoferi. E lung de 150 de kilometri și trebuie să stai cu piciorul pe frână: ”Din păcate, am auzit la știri că un cuplu a murit”
Capital.ro
Decizie pentru mașinile mai vechi de 10 ani. UE dă un nou ordin. Se impune verificare anuală
Playtech.ro
Noua regulă în magazine valabilă începând cu 11 mai. Ce se schimbă la casa de marcat
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
E timpul pentru o împăcare istorică? Cât de aproape de reconciliere sunt SUA și Uniunea Europeană
wowbiz.ro
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului de proporții, provocat chiar de tatăl lui. L-au resuscitat, a fost băgat în operație de urgență, dar ulterior...
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Românii care sunt în pericol să-și piardă toți banii din bancă. La ce trebuie să fie atenți
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Culiță Sterp, implicat într-un accident pe autostrada. În ce stare se află artistul
Cancan.ro
Detalii uluitoare din căsnicia lui Dan Alexa! Gelozia l-a împins să-și verifice soția: a dat convorbirea pe speaker și... 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis în fața sau spatele blocului. Se cere semnătură la Asociația de Proprietari. Vecinii te pot bloca
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Fiul lui Ionel Ganea se zbate între viață și moarte. Micuțul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați: "Este ventilat mecanic"
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Noi precizări privind reducerea vârstei standard de pensionare. Cine sunt beneficiarii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un nou director în board-ul celei mai mari bănci românești