Vlad Voiculescu: „Contestaţia domnului Tudorache a fost respinsă în BEC. Victoria Clotilde Armand este finală”

Biroul Electoral Central (BEC) a respins miercuri, cu majoritate de voturi, solicitările PSD de renumărare a voturilor din Sectorul 1 al Capitalei.

30 sept. 2020, 12:58

„Contestaţia domnului Tudorache a fost respinsă în BEC. Victoria Clotilde Armand este finală. Voturile de la Sectorul 5 vor fi renumărate”, anunţă Vlad Voiculescu, pe contul său de Facebook. 

S-au pronunţat pentru renumărarea voturilor reprezentanţii în BEC ai PSD, PMP, ALDE şi PRO România. 

Biroul Electoral Central a amânat pentru astăzi sesizările formulate de PSD privind renumărarea voturilor din Sectorul 1 din Bucureşti sau anularea alegerilor.

Biroul Electoral al Sectorului 1 a finalizat, marţi seară, numărătoarea voturilor la Sectorul 1, iar Clotilde Armand a câştigat alegerile cu peste 1.000 de voturi în faţa social-democratului Dan Tudorache.

Clotilde Armand a anunţat că a cerut o anchetă a situaţiei voturilor, marţi, timp în care primarul în funcţie al Sectorului 1 a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor.