Vlad Voiculescu: Pentru igienă ar trebui închise majoritatea spitalelor

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, susţine că pentru igiena din spitale ar trebui închise majoritatea unităţilor sanitare, iar în această situaţie s-a ajuns pentru că ani de zile nu au fost respectate regulile în sistemul sanitar.
Iulian Tudor
13 oct. 2016, 14:00
Vlad Voiculescu: Pentru igienă ar trebui închise majoritatea spitalelor

Vlad Voiculescu a atenţionat că sistemul sanitar o mare problemă, întrucât nu sunt respectate regulile şi legile, iar pentru această situaţie de ani de zile nu există un control, potrivit news.ro.

„Regulile în sistemul sanitar, ca şi în societatea românească, nu au fost respectate pentru multă vreme. Dacă vii acum şi te uiţi cum ar trebui să arate lucrurile chiar aplicând regulile care există – şi aş da exemplu igiena în spitale, pentru care ar trebui închise majoritatea spitalelor – ai vedea că nu poate fi aplicat nimic. Faptul că regulile nu au fost respectate şi respectarea lor nu a fost controlată pentru ani de zile ne-a adus în această situaţie în care, practic, aproape orice măsură care are un impact pare ca o măsură cumva total scoasă din context”, a declarat ministrul Vlad Voiculescu, la conferinţa cu tema „Viitorul sistemului de sănătate din România”.

Se schimbă regulile pentru ocuparea posturilor de manager de spital. Anunţul ministrului Sănătăţii

Ministrul a mai spus că sunt încă multe lucruri de făcut în sistem, de aceea va rămâne până la ultima zi de mandat.

„Mai sunt multe lucruri în plan. Acesta este şi motivul pentru care nu o să plec de la minister până în ultima zi. Sunt măsuri de transparenţă care nu au fost niciodată aplicate, nu numai în sistemul sanitar, aş îndrăzni să spun în majoritatea autorităţilor publice centrale. Vorbim de transparenţa contractelor publice, vorbim de achiziţii, vorbim de sponsorizări şi tot ce cuprinde”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Doctorul Bogdan Jansen, fost director al Spitalului Caritas, a spus că managerul de spital din România „face poliţie, nu face management”.

„Managerul de spital trebuie să execute ce i se spune, are nişte indicatori pe care nu poate să îi depăşească, cum ar fi, de exemplu, mortalitatea sau infecţiile nosocomiale. Managerul de spital nu se ocupă nici de săpun la toaletă, nici de curăţat toaletele. Nu se găseşte săpun la toaletă pentru că se fură”, a spus medicul.

Ministrul Sănătăţii a susţinut că managerul de spital să aibă în primul rând grijă cum arată unitatea, să fie toaletele curate, unde să fie săpun, să văruiască înainte de a face investiţii în echipamente de milioane de euro.

„Trebuie să avem grijă, dacă facem investiţii în echipamente de milioane de euro, atunci clădirea în care vin acele investiţii să fie văruită. (…) Prin management înţelegând inclusiv să existe săpun la toaletă”, a afirmat Voiculescu.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se plantează, de fapt, în luna ianuarie. Abia atunci o să ai o recoltă frumoasă. Toți românii care stau la curte trebuie să știe
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Furtuna de zăpadă a făcut ravagii. Imagini apocalitpice. Sute de mii de oameni, fără curent electric
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Opt răniți într-un atac asupra orașului Nikopol din Ucraina
MediaFlux
SE ÎNCHID punctele de FRONTIERĂ! DECIZIA ROMÂNIEI din 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)