Volodimir Zelenski: „Dacă Putin vrea atât de mult să lupte, Rusia trebuie să fie forţată să facă pace”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că incursiunea declanşată marţea trecută de forţele ucrainene în regiunea rusă de frontieră Kursk este „catastrofa acestui război" pentru Moscova, amintind de tragedia submarinului Kursk, produsă exact cu 24 de ani în urmă
Alina Costache
12 aug. 2024, 23:16
Volodimir Zelenski: „Dacă Putin vrea atât de mult să lupte, Rusia trebuie să fie forţată să facă pace”

„Putem vedea ce se întâmplă cu Rusia (sub preşedintele Vladimir) Putin: în urmă cu 24 de ani a avut loc dezastrul Kursk, începutul simbolic al guvernului său”, a declarat Zelenski în discursul său zilnic către cetăţeni, referindu-se la scufundarea submarinului rusesc cu acelaşi nume, în care au murit toţi cei 118 membri ai echipajului, potrivit Agerpres.

„Şi acum este clar care va fi sfârşitul pentru el. Tot un Kursk. Catastrofa acestui război”, a declarat Zelenski, care până luni nu s-a referit în mod explicit la operaţiunea ofensivă începută marţea trecută.

Citește și Zelenski nu se mai ascunde şi susţine dreptul Ucrainei de a ataca teritoriul rusesc: „Este corect ca ucrainenii să fie capabili să răspundă la această teroare”

„Rusia a adus războiul la alţii, acum acesta se întoarce la ea acasă. Ucraina a dorit întotdeauna doar pacea şi cu siguranţă vom garanta pacea”, a conchis el.

Zelenski a mai spus că Rusia trebuie forțată să facă pace fiindcă Putin vrea să lupte. În opinia liderului ucrainean, asaltul transfrontalier major al Kievului în regiunea rusă Kursk a fost o chestiune de securitate pentru Ucraina şi că Kievul a capturat zone din care Rusia a lansat lovituri împotriva teritoriului ucrainean. „Dacă Putin vrea atât de mult să lupte, Rusia trebuie să fie forţată să facă pace”, a spus Zelenski.

Liderul ucrainean a mai spus că regiunea Sumî, din nord-estul Ucrainei, care se află în dreptul regiunii ruse Kursk, a fost de aproape 2.100 de ori ţinta atacurilor transfrontaliere ruseşti începând cu 1 iunie. Zelenski a postat mesajul său la scurt timp după o reuniune a cabinetului de război în cadrul căreia a primit un raport de la comandantul şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, privind situaţia de pe front.

În înregistrarea video a acestei întâlniri, difuzată de preşedinte, Sîrski a anunţat că forţele ucrainene controlează în prezent 1.000 de kilometri pătraţi din teritoriul Federaţiei Ruse, aceasta fiind prima declaraţie oficială a Kievului referitor la incursiune.

Guvernatorul interimar al regiunii Kursk, Aleksei Smirnov, a declarat luni că trupele ucrainene controlează 28 de localităţi cu o populaţie de 2.000 de persoane, în timp ce aproximativ 120.000 de civili au fost evacuaţi din zonele apropiate de linia frontului.

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut luni trupelor sale să respingă unităţile ucrainene dincolo de graniţă după ofensiva lor surpriză în regiunea Kursk.

„Principala sarcină a Ministerului Apărării este acum să alunge inamicul de pe teritoriile noastre şi să asigure o securitate fiabilă frontierelor”, a ordonat Putin în deschiderea unei reuniuni pe tema situaţiei de criză în regiunile de la frontiera cu Ucraina, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Citește și Ministrul rus al Apărării, declarații îngrijorătoare privind războiul din Ucraina: „Este, de fapt, o confruntare între Rusia și Occident”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Victor Pițurcă rupe tăcerea: “Gică Hagi a fost păcălit! Astea 4 înfrângeri l-au distrus!”
Capital.ro
Buletin și permis direct pe telefon, în România. Aplicația MAI pe care 95% dintre români au de gând s-o utilizeze din 2027
Playtech.ro
Ce document prezinți la medic dacă ai noul buletin electronic. CNAS explică regula din octombrie
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Pericol de deflagrație pe Valea Oltului! Un TIR a spulberat o pompă de carburant la ieșirea din Călimănești
iamsport.ro
Fostul finanțator din fotbalul românesc a măturat pe jos cu Hagi: ”Nu putem să nu-l bănuim că este un idiot!”
MediaFlux
Moment din viața lui Gigi Becali, filmat de paparazzi! Latifundiarul, discuții fostul său nepotul său preferat, Lucian Becali, la colț de stradă Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte