Vouchere energie 2025. Ministerul Sebastian Burduja a anunțat că milioane de români vulnerabili, cu salarii sau pensii mici, vor primi din nou un ajutor sub forma unui card de energie, care va fi alimentat dupa 1 iulie 2025.
De la această dată, plafonarea prețului la energie va fi eliminată și, deci, facturile vor fi mai mari. Cardul de energie a mai fost alimentat și anul trecut, iar acum guvernul trebuie să dea o decizie prin care să definească ce este „consumatorul vulnerabil” care poate primi acești bani și trebuie să precizeze până la ce venit un român este „consumator vulnerabil”. Plafonul până la care se oferă o sumă de bani pe cardul de pensii ar putea fi de 2.200 de lei.
Este luat în calcul și un plafon mai ridicat, de 2.574 de lei, iar cine are venituri din pensie sau salariu sub această sumă ar urma să primească bani pe cardul de energie.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat recent că, într-un asemenea context de instabilitate, ar fi imprudent, din punctul meu de vedere, să renunţăm cu totul la această schemă de compensare-plafonare, având în vedere că prioritatea zero este să-i protejeze pe români. ”Ne vom strădui să menţinem schema o perioadă de timp, la energie electrică, cel mai probabil un alt interval, mai lung, la gaz”, a mai spus ministrul.
”Vom publica în transparenţă proiectul actului normativ, ordonanţa de urgenţă, care va reglementa perioada de după 1 aprilie. Am spus, această schemă de compensare-plafonare a avut beneficii, i-a protejat pe români, a asigurat al 4-a cel mai ieftin preţ la gaz şi al 5-lea cel mai redus preţ la energie electrică din Uniunea Europeană. Deci, a avut aceste beneficii şi cu atât mai mult, într-o perioadă în care preţurile gazului au crescut la nivelul european cu 40%, asta se transferă şi în preţul energiei electrice, pentru că de multe ori preţul gazului dă preţul marginal, preţul cel mai scump de producţie, deci, a crescut şi preţul energiei electrică cam cu 25%”, a spus Sebastian Burduja, după comandamentul de iarnă de la Ministerul Energiei.
”Într-un asemenea context de instabilitate, ar fi imprudent, din punctul meu de vedere, să renunţăm cu totul la această schemă, având în vedere că prioritatea noastră zero este să-i protejăm pe români. Şi asta vom face. Deci, veţi vedea bine exact cum arată această structură pentru după 1 aprilie, dar putem să ne gândim că ne vom strădui să menţinem schema o perioadă de timp, la energie electrică, cel mai probabil un alt interval, mai lung, la gaz. De ce? Dintr-o raţiune tehnică, anul gazier şi necesitatea de a reumple depozitele de gaz, pentru că vom ieşi din iarnă, nu doar noi, ci întreaga Europa, cu depozitele la un grad de mâncare redus. Şi atunci, pentru a nu genera creşteri de preţuri în iarna următoare pentru consumatorii români, trebuie să menţinem aceste preţuri sub control”, a completat ministrul Energiei.
Vouchere energie 2025. Un mecanism de sprijin pentru consumatorii vulnerabili va fi stabilit, pentru perioada de după 1 iulie, de către Ministerul Energiei împreună cu Ministerul Muncii, fiind necesară și o actualizare a plafoanelor care stabilesc pragul de vulnerabilitate pentru o lărgire a plajei de beneficiari, a declarat luni ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la un eveniment de specialitate.
Tichete cadou Paşte 2025: Vouchere care pot fi date de angajator de sărbătorile pascale. Care este suma minimă primită pe card şi care este impozitul
„Pentru perioada de după 1 iulie – și mă refer aici la energie electrică, pregătim împreună cu Ministerul Muncii – au avut loc deja trei întâlniri tehnice foarte aplicate – acest mecanism pentru consumatorii aflați în sărăcie energetică, deci consumatorii vulnerabili, cei care au probleme, pentru care plata facturilor la utilități reprezintă o povară. Noi considerăm că se impune o actualizare a plafoanelor care stabilesc acest prag de vulnerabilitate. Este un punct de vedere al Ministerului Energiei. Deci, o lărgire a plajei de beneficiari, astfel încât să acopere toate cazurile posibile. De asemenea, în acest interval de timp ne dorim să creștem această lichiditate în piață, deci producătorii să vândă mai mult, furnizorii să cumpere mai mult, poate chiar și traderii să comercializeze mai multă energie electrică, astfel încât, în final, prețurile să aibă o evoluție corectă’, a menționat Sebastian Burduja, la Forumul Energiei, organizat de Financial Intelligence.
DOCUMENT Persoanele care primesc vouchere de vacanţă trebuie să semneze că vor cheltui din buzunarul propriu încă pe atât
Vouchere energie 2025. Sebastian Burduja a subliniat că prețurile pe piața energiei electrice și a gazelor au cunoscut creșteri importante de la începutul acestui an.
„Pe buzele tuturor este schema de compensare, plafonare, evoluția pieței – și aici convingerea mea este că vom reuși să găsim împreună cea mai bună formulă. Se știe faptul că prețurile pe piața energiei electrice și a gazelor au cunoscut creșteri importante de la începutul acestui an, odată cu stoparea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina. Ceea ce s-a întâmplat la Sumi, tragedia din ziua de Florii, arată încă o dată faptul că cei care care au invadat Ucraina nu au niciun fel de limită, de umanitate – și deciziile care sprijină efortul Ucrainei de a rezista în fața acestei agresiuni armate sunt corecte. Sigur că ele au avut repercusiuni și pentru România și pentru restul Europei, inclusiv prin creșteri de până la 60% pe piața gazului și de 25-30% pe piața energiei electrice din Europa. În ceea ce privește România, continuarea acestei scheme de compensare-plafonare până la 1 iulie pentru energie electrică și 1 aprilie anul viitor pentru gaz este bazată pe obiectivul de a-i proteja pe români”, a adăugat ministrul Energiei.