Vouchere facturi 2023. Aproape 400.000 de români primesc 700 de lei cu întârziere, abia se tipăresc cardurile de energie

A început a doua etapă a programului ”Cardul de energie”. Care sunt categoriile de români care pot primi ajutor pentru plata facturilor.
Filip Stan
06 sept. 2023, 18:18
Vouchere facturi 2023. Aproape 400.000 de români primesc 700 de lei cu întârziere, abia se tipăresc cardurile de energie

Vouchere facturi 2023. Etapa a doua a Programului de sprijin privind plata facturilor la energie a demarat marţi, cu tipărirea şi împlicuirea a peste 370.000 de carduri noi de către Fabrica de Timbre, a anunţat Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR).

Reprezentaţii Poştei încurajează beneficiarii să aleagă încasarea facturilor direct la poştaş, cu ajutorul dispozitivelor mobile sau cea online, prin intermediul aplicaţiei dedicate pusă la dispoziţie de către companie

„Etapa a doua a demarat cu tipărirea şi împlicuirea a peste 370.000 de carduri noi de către Fabrica de Timbre, sucursală specializată a Companiei Naţionale „Poşta Română„.

Noile carduri sunt destinate persoanelor recent intrate în sistem, precum şi celor care între timp şi-au schimbat adresa de domiciliu. Pe de altă parte, cei care îşi păstrează calitatea de beneficiar din prima tranşă vor putea folosi cardurile şi pentru tranşa a doua.

Totodată, ca şi în cazul primei tranşe, şi de această dată poştaşii au început să colecteze declaraţiile pe propria răspundere de la beneficiarii cardurilor de energie care au domiciliu fără nomenclator stradal, situaţie predominantă în mediul rural”, precizează sursa citată.

Se taie voucherele de vacanţă. Ce bugetari nu mai primesc 1650 de lei pe card din 2024

Vouchere facturi 2023. Directorul general al CNPR, Valentin Ştefan, aminteşte că instituţia pe care o conduce pune la dispoziţie toate cele 9.000 de dispozitive mobile pe care le deţine, pentru ca plăţile facturilor să se desfăşoare cu cea mai mare rapiditate şi eficienţă oriunde pe teritoriul României.

Atât cardurile aferente primei tranşe, cât şi cele aferente celei de-a doua tranşe pot fi folosite până la data de 27 decembrie 2023.

Vouchere facturi 2023. Categoriile de români care pot primi ajutor pentru plata facturilor, prin cardul de energie

Beneficiarii acestui ajutor sunt: pensionari cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; pensionari de invaliditate cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; familie cu alocaţie de susţinere; familie/persoană cu ajutor social.

Media venitului lunar pe fiecare membru de familie nu poate depăşi 2.000 de lei. Serviciile acoperite prin Programul „Cardul de energie” vizează posibilitatea achitării facturilor curente sau restante pentru: energie electrică, energie termică în sistem centralizat, butelie cu GPL propan pentru încălzire (exclus butelie GPL butan pentru uz casnic – gătit), gaze, lemne pentru foc (lemn rotund şi despicat de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cum, resturi de lemn, tocătură provenită din lemn etc.), păcură, peleţi şi alte materiale doar pentru încălzire (de pildă, apă geotermală, cărbune, brichete rumeguş).

Vouchere facturi 2023. Schimbări privind cardurile de energie, cine nu mai primeşte cei 700 de lei în septembrie

Cei care beneficiază de acest program trebuie să prezinte la momentul plăţii: cardul de energie valabil, primit prin Poşta Română; actul de identitate; factura curentă sau restantă.

În cazul unora dintre servicii va fi nevoie de alte documente justificative care fac dovada datoriei curente şi/sau restante faţă de furnizorul de energie şi/sau, după caz, faţă de asociaţia de proprietari/locatari (înştiinţare de plată, certificat de validare a datoriei, bonuri fiscale).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT