În acest sezon de iarnă, valabil din 29 octombrie 2017 până în 24 martie 2018, vor fi introduse două destinaţii noi, directe, de la Aeroportul Internaţional Timişoara operate de companile aeriene Lufthansa si Wizzair.
Astfel, compania aeriană Lufthansa va opera zboturi către Frankfurt-am-Main. Cursele vor fi zilnice spre şi dinspre cel mai mare nod aerian din Europa pentru curse intercontinentale.
Pottrivit news.ro, compania aeriană Wizzair introduce destinaţia Tel Aviv de pe Aeroportul din Timişoara. Zborurile vor avea loc de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi vineri. Tel Aviv va fi prima cursă aeriană regulată care face legătura dintre Timişoara şi o ţară din afara Europei.
„În urma analizelor şi negocierilor cu companiile aeriene partenere, s-a decis introducerea noilor curse de la şi spre Timişoara, dar şi suplimentarea unor destinaţii care au înregistrat un număr foarte mare de pasageri. Este tot mai evident că cetăţenii din regiunea Banat apreciază ca o necesitate călătoria cu avionul şi consideră că timpul extrem de redus de călătorie, cât şi tarifele practicate sunt foarte avantajoase”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.
Orarul va intra în vigoare în dimineaţa zilei de duminică, odată cu trecerea la ora de iarnă.