Arestări în rândul militantelor drepturilor Omului, în Orientul Mijlociu

În 2018, militantele pentru drepturile omului în Orientul Mijlociu (OM) au fost vizate de abuzuri ale guvernelor şi grupărilor armate, dar s-au mobilizat puternic pentru a obţine schimbări, potrivit Amnesty International. 
Iulian Tudor
10 dec. 2018, 09:10

Amnesty a marcat Ziua Drepturilor Omului recunoscând rolul curajos al femeilor militante în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (MENA), denunţând prejudecăţile şi discriminările la care sunt în continuare supuse femeile în această regiune. S-au înregistrat 14 arestări în Arabia Saudită şi 66 în Iran.

Femei din Iran, Arabia Saudită, Egipt, Maroc şi teritoriile palestiniene au participat la mişcări de protest şi au resimţit represaliile determinate de îngrijorarea puterilor din aceste ţări, ostile oricărei schimbări de statu quo, notează organizaţia într-un raport publicat luni.

În Arabia Saudită au fost arestate militante înainte de ridicarea, în iunie, a interdicţiei de a conduce autoturisme ce era impusă femeilor. Unele sunt şi acum arestate. În Iran, sunt femei care continuă să sfideze autorităţile în ceea ce priveşte portul de văl, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Liudmila Alexeeva, cea mai veche militantă pentru drepturile omului din Rusia, a încetat din viaţă

"Între campania lor reuşită pentru ridicarea interdicţiei de a conduce (autoturisme) în Arabia Saudită şi protestul lor împotriva practicii degradante şi abuzive a hijabului obligatoriu în Iran, femeile din regiune s-au ridicat şi au denunţat politicile guvernamentale discriminatorii", declară Heba Morayef, directoare regională a Amnesty. În acest proces, ele au riscat adesea arestări şi detenţii, precum şi acte de tortură şi hărţuire sexuală, subliniază organizaţia.

În Egipt, Amnesty citează, printre "numeroasele cazuri de militante", pe cel al lui Amal Fahti, "închisă arbitrar din mai, doar pentru că a postat o înregistrare video în care îşi povesteşte experienţa de hărţuire sexuală şi critică guvernul" pentru inacţiune, potrivit Agerpres.

Organizaţia menţionează şi cazul unei palestiniene, Suha Jbara, care, potrivit afirmaţiilor ei, a fost torturată de agenţi ai Autorităţii palestiniene timp de trei zile, în noiembrie. Potrivit Amnesty, ea a povestit că a fost bătută, izbită de un perete şi ameninţată cu violenţa sexuală.

Amnesty a marcat Ziua Drepturilor Omului recunoscând rolul curajos al femeilor militante în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (MENA), denunţând prejudecăţile şi discriminările la care sunt în continuare supuse femeile în această regiune. S-au înregistrat 14 arestări în Arabia Saudită şi 66 în Iran.

Femei din Iran, Arabia Saudită, Egipt, Maroc şi teritoriile palestiniene au participat la mişcări de protest şi au resimţit represaliile determinate de îngrijorarea puterilor din aceste ţări, ostile oricărei schimbări de statu quo, notează organizaţia într-un raport publicat luni.

În Arabia Saudită au fost arestate militante înainte de ridicarea, în iunie, a interdicţiei de a conduce autoturisme ce era impusă femeilor. Unele sunt şi acum arestate. În Iran, sunt femei care continuă să sfideze autorităţile în ceea ce priveşte portul de văl, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Liudmila Alexeeva, cea mai veche militantă pentru drepturile omului din Rusia, a încetat din viaţă

„Între campania lor reuşită pentru ridicarea interdicţiei de a conduce (autoturisme) în Arabia Saudită şi protestul lor împotriva practicii degradante şi abuzive a hijabului obligatoriu în Iran, femeile din regiune s-au ridicat şi au denunţat politicile guvernamentale discriminatorii”, declară Heba Morayef, directoare regională a Amnesty. În acest proces, ele au riscat adesea arestări şi detenţii, precum şi acte de tortură şi hărţuire sexuală, subliniază organizaţia.

În Egipt, Amnesty citează, printre „numeroasele cazuri de militante”, pe cel al lui Amal Fahti, „închisă arbitrar din mai, doar pentru că a postat o înregistrare video în care îşi povesteşte experienţa de hărţuire sexuală şi critică guvernul” pentru inacţiune, potrivit Agerpres.

Organizaţia menţionează şi cazul unei palestiniene, Suha Jbara, care, potrivit afirmaţiilor ei, a fost torturată de agenţi ai Autorităţii palestiniene timp de trei zile, în noiembrie. Potrivit Amnesty, ea a povestit că a fost bătută, izbită de un perete şi ameninţată cu violenţa sexuală.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se plantează, de fapt, în luna ianuarie. Abia atunci o să ai o recoltă frumoasă. Toți românii care stau la curte trebuie să știe
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Furtuna de zăpadă a făcut ravagii. Imagini apocalitpice. Sute de mii de oameni, fără curent electric
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines prăbușit în Kazahstan, posibil doborât de sisteme de apărare rusești
MediaFlux
SE ÎNCHID punctele de FRONTIERĂ! DECIZIA ROMÂNIEI din 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)