Cei 25 de jandarmi şi cinci poliţişti au plecat în Afganistan pe 21 ianuarie 2015 în misiuni de securitate şi menţinere a păcii.
Citeşte şi: Consilieri militari americani în Afganistan, nevoiţi să intre în luptă pentru a se apăra de talibani
Acum se gândesc serios să revină în ţară înainte de termen. Misiunile sunt foarte periculoase, ţinând cont că în fiecare lună un militar este grav rănit în urma atacurilor insurgente, scrie Digi24. Cei mai mulţi militari ignoră riscurile, pentru o viaţă mai bună. În ţară, încasează salariul, iar diurna este pusă de-o parte. Conform înţelegerii cu americanii, jandarmii şi poliţiştii români ar fi trebuit să încaseze o sută de euro diurnă în fiecare zi.
„Au trecut lunile, nu au primit nicio sumă, doar promisiuni că este o chestiune de birocraţie”, spune Vasile Lincu, preşedintele sindicatului Pro Lex.
Românii aşteaptă o explicaţie oficială de aproape 10 luni. Rând pe rând, oamenii au ameninţat că îşi dau demisia din Ministerul de Interne. Spun însă că plângerile nu i-au impresionat pe șefii lor. Ministerul de Interne nu a răspuns nici solicitărilor trimise de Digi24.
„Ei nu mai au încredere în comandanţi, pentru că tot ce li s-a transmis s-a dovedit doar o amânare”, atrage atenția Vasile Lincu.
Oamenii spun ca dacă ar fi rămas în ţară ar fi încasat pe lângă salariu solda de hrană şi banii de uniformă.
„Au dificultăţi financiare, colegul nostru chiar a făcut o solicitare să i se înceteze misiunea dacă nu-şi vede banii pentru că nu mai sunt credibili cei care răspund de misiune”, exemplifică Vasile Lincu.
Într-un răspuns pentru Digi24, Ambasada SUA promite că problema poliţiștilor români se va rezolva curând.
„România rămâne un aliat fidel în misiunea din Afganistan. Diurnele pentru jandarmii și poliţiştii români care activează în cadrul misiunii Resolute Support Mission sunt în acest moment în curs de plată de către Departamentul Apărării al SUA. Regretăm inconvenienţa provocată de orice întârzieri”, spune Ambasada SUA.