ZILE LIBERE 2014. Prima zi a anului scolar ar putea fi zi libera pentru unii parinti, dupa cum se arata in proiectul de lege privind declararea zilei de inceput de an scolar – zi libera pentru parinti, adoptat tacit de Senat la inceputul acestei saptamani.
Mai precis, documentul citat stabileste ca prima zi a noului an scolar se poate acorda, ca zi libera, doar parintilor ai caror copii sunt in invatamantul preuniversitar.
Potrivit propunerii legislative, ziua libera se acorda doar la cererea parintilor si va fi recuperata de acestia in urmatoarele 30 zile.
„Din pacate, inceputul fiecarui an scolar coincide cu o zi lucratoare. Acest fapt face destul de dificila posibilitatea parintilor de a-si insoti copiii la scoala”, mentioneaza, in expunerea de motive, senatorul PP-DD Constantin Popa.
Parlamentarul sustine, de asemenea, ca exista foarte multe cazuri in care unii parintii sunt nevoiti sa se invoiasca sau sa isi ia concediu fara plata sau, mai rau, altii sunt chiar sanctionati de angajatori ca intarzie la munca.
„Din acest punct de vedere, toti parintii ar trebui sa fie liberi in aceasta zi, pentru a fi langa copiii lor”, opineaza senatorul PP-DD.
Inainte de a fi adoptata tacit de Senat, initiativa legislatia a primit avize favorabile din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte si minoritati, Comisiei pentru invatamant, stiinta, tineret si sport si Comisiei pentru munca, familie si protectie sociala. Totusi, in acest caz, Camera Deputatilor este for decizional, astfel ca, pentru a se aplica, documentul trebuie sa primeasca votul final al deputatilor.
Parintii pot primi liber si pentru a-si duce copilul la medic
O alta propunere legislativa in favoarea salariatilor parinti este cea initiata de mai multi deputati si senatori PSD, PNL, PC si PP-DD, Proiectul de lege privind ziua libera pentru ingrijirea sanatatii copilului.
Concret, conform documentului citat, ziua libera pentru ingrijirea sanatatii copilului se acorda pentru a asigura posibilitatea parintilor sau reprezentantilor legali ai copilului de a verifica periodic starea de sanatate a acestuia.
Important! De aceasta facilitate pot beneficia doar parintii asigurati in sistemul asigurarilor sociale de stat.
Asadar, parintii au dreptul la o zi libera doar pentru ingrijirea copiilor cu varste cuprinse intre 0 si 18 ani, iar angajatorul nu este obligat sa plateasca drepturile salariale aferente zilei libere.
Ziua libera se va acorda doar la cererea unuia dintre parinti, la alegere, fiind justificata ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care rezulta controlul medical efectuat. Cererea parintelui va fi depusa cu cel putin 15 zile lucratoare inainte de vizita la medic si va fi insotita de o declaratie pe propria raspundere ca, in ultimul an, celalalt parinte nu a solicitat si nici nu va solicita ziua libera.
Potrivit propunerii, tot o zi lucratoare libera pe an se acorda si in cazul familiilor cu doi copii. In schimb, familiile cu trei sau mai multi copii ar putea primi 2 zile libere, consecutive sau separate, dupa cum decide si angajatorul.
Angajatorii sunt obligati sa acorde ziua libera pentru ingrijirea sanatatii copilului. In caz contrar, ei risca amenzi cuprinse intre 500 si 1500 lei.
Ca si in cazul proiectului de lege privind declararea zilei de inceput de an scolar zi libera pentru parinti, si aceasta initiativa a fost adoptata de senatori, insa trebuie sa primesca votul final din partea Camerei Deputatilor, care este forul decizional. In momentul de fata, propunerea a primit mai multe avize din partea comisiilor parlamentare, iar, in momentul de fata, se afla pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor. Puteti urmariAICI traseul legislativ al documentului.
ZILE LIBERE Mai multe tipuri de facilitati pentru parinti
Legislatia autohtona ofera mai multe facilitati salariatilor parinti. Vorbim in primul rand despre femeile insarcinate si despre cele care au nascut si s-au intors la serviciu. Astfel, acestea pot beneficia de protectie si de unele privilegii la locul de munca daca isi anunta angajatorul despre starea lor, conform OUG nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca.
Mai mult decat atat, in cazul in care angajatorul, din motive justificate, nu isi poate indeplini obligatiile de a oferi un loc de munca sigur si sanatos pentru salariata gravida sau care a nascut recent, aceasta are dreptul la concediul de risc maternal, care se acorda fara vreo conditie de stagiu de cotizare, pe o perioada de maximum 120 de zile. Pe toata perioada concediului de risc maternal, mamele sau viitoarele mame primesc o indemnizatie de risc maternal de 75% din media veniturilor aferente ultimelor 6 luni. Citeste AICI mai multe detalii depre acest subiect.
In plus fata de concediul de risc maternal, legislatia reglementeaza alte 4 tipuri de concedii de care parintii pot beneficia atat pe parcursul sarcinii, cat si dupa nasterea copilului.
Mai exact, este vorba despre concediul de maternitate, concediul paternal, concediul pentru cresterea copilului si concediul pentru ingrijirea copilului bolnav. In plus, pe toata perioada concediului, parintii beneficiaza de indemnizatii lunare de pana la 85% din venitul net, care se suporta integral din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.
Dispozitiile in domeniu stabilesc, de asemenea, ca angajatorul nu poate concedia salariatele gravide, care au nascut recent sau alapteaza, pe cele aflate in concediu de risc maternal sau in concediu de maternitate, in concediu de crestere copil pana la varsta de 2 ani, pespectiv 3 ani pentru copilul cu handicap, in concediu de ingrijire copil bolnav pana la varsta de 7 ani, respectiv 18 ani pentru copilul cu handicap.
Exceptie de la aceasta regula fac situatiile de reorganizare judiciara sau falimentul angajatorului.
Afla de AICI toate tipurile de concedii de care pot beneficia salariatii parinti.
Anul Nou
1 ianuarie – miercuri
2 ianuarie – joi
3 ianuarie – vineri
Paşti
20 aprilie – duminica
21 aprilie – luni
Ziua Internaţională a Muncii
1 mai – joi
Rusalii
8 iunie – duminica
9 iunie – luni
Adormirea Maicii Domnului
15 august – vineri
Sfântul Andrei
30 noiembrie – duminica
Ziua Naţională a României
1 decembrie – luni
Crăciun
25 decembrie – joi
26 decembrie – vineri