ZILE LIBERE 2020. Minivacanţă prelungită de Paşte şi Rusalii 2020. De ce este liberă Vinerea Mare

Românii vor avea Vinerea Mare liberă în 2020. Anul acesta, Paștele ortodox pică pe 19 aprilie, iar Senatul a adoptat un proiect de lege prin care decide acordarea unei zile libere, cu condiția recuperării ulterioare. Aceleași principiu se va aplica și pentru Paștele catolic, sărbătorit cu o săptămână mai devreme, pe 12 aprilie.
Filip Stan
03 mart. 2020, 03:34
ZILE LIBERE 2020. Minivacanţă prelungită de Paşte şi Rusalii 2020. De ce este liberă Vinerea Mare

Angajatorii vor putea acorda tuturor salariaților zi liberă pentru sărbătorirea Paștelui și Rusaliilor la date diferite, în funcție de calendarul fiecărei confesiuni, dar cu recuperarea zilelor acordate în plus, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri, prin vot final, de Senat și care merge acum la președinte pentru promulgare.

Codul Muncii prevede obligativitatea acordării salariaților de zile libere cu ocazia celor mai importante sărbători religioase. Printre zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt incluse trei sărbători religioase creștine (Paștele, Rusaliile și Crăciunul), însă dacă data sărbătoririi Crăciunului cade întotdeauna pe aceeași dată calendaristică, în schimb pentru Paște și Rusalii, anual, pot exista date diferite, în funcție de confesiune.În total, de Paște și Rusalii sunt stabiite prin lege 5 zile libere: Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște, prima și a doua zi de Rusalii.
 

Autorii proiectului arată că în cazul a numeroși angajatori se pune problema aplicării prevederilor Codului muncii coroborate cu cele ale Legii privind libertatea religioasă, astfel încât salariații să poată beneficia de zilele legate libere potrivit religiei sau cultului căruia îi aparțin, dar totodată să nu disrupă activitatea angajatorului. „Totodată merită subliniat faptul că în zonele locuite de persoane aparținând ambelor culte și îndeosebi în familiile mixte este un lucru obișnuit ca oamenii să sărbătorească Paștele conform calendarului ambelor culte, să respecte tradițiile și obiceiurile religioase ale celorlalți”, arată inițiatorii. Astfel, proiectul prevede posibilitatea ca, în zonele unde salariații aparțin mai multor culte creștine care sărbătoresc în date diferite Paștele, să poată fi acordate tuturor angajaților cele 10 zile de sărbătoare însumate, urmând ca 5 zile să fie recuperate. „Pentru salariatii care apartin de un cult religios legal, creștin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, se acordă în funcție de data la care sunt celebrate de acel cult”, clarifică forma finală a proiectului. Salariații care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creștin, de care aparțin, cât și pentru alt cult creștin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.

Zile libere 2020. Sărbători legale

17 aprilie – vineri – Vinerea Mare ( minivacanță de 4 zile)19 aprilie – duminică – Paște (ortodox)

20 aprilie – luni – A doua zi de Paște (ortodox)

1 mai – vineri – Ziua Muncii ( minivacanță de 3 zile)

Proiectul are și prevederi în privința zilelor libere de sărbători religioase acordate în sectorul educației, nu numai din perspectiva cadrelor didactice și nedidactice supuse relațiilor de muncă și prevederilor contractelor colective de muncă, ci și a elevilor sau studenților. Inițiativa legislativă propune ca ministerele de resort și instituțiile de învățământ să țină cont la stabilirea zilelor libere atât de diferența dintre datele la care cultele creștine sărbătoresc Paștele, cât și de sărbătorile religioase ale altor religii recunoscute în România. Astfel, toate cadrele didactice și nedidactice din unitățile de învățământ și toți elevii/studenții vor beneficia de zile libere pentru a se putea bucura de sărbătorile religioase proprii, susțin autorii proiectului. Conform proiectului, la stabilirea structurii anului școlar, Ministerul Educației și Cercetării va avea în vedere: „a) pentru beneficiarii direcți ai educației și formării profesionale care aparțin de un cult religios legal, creștin, acordarea zilelor libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, în funcție de data la care sunt celebrate de acel cult; b) includerea a două zile libere suplimentare pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru beneficiarii direcți ai educației profesionale apaținând acestora, cât și pentru întreg personalul din învățământ”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT