Ziua preşedintelui. Klaus Iohannis împlineşte 58 de ani

Președintele Klaus Iohannis împlineşte astăzi 58 de ani. El s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni.
Romania TV
13 iun. 2017, 05:39
Ziua preşedintelui. Klaus Iohannis împlineşte 58 de ani

După școala germană, a urmat Liceul ”Samuel von Brukenthal” din Sibiu, iar în 1978 a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca.

În 1983 a început să predea, fiind profesor la mai multe școli din împrejurimile Sibiului, iar după cinci ani a ajuns să predea la Liceul ”Samuel von Brukenthal”, pe care îl absolvise, titularizându-se aici, potrivit biografiei postate pe www.presidency.ro

După 15 ani de activitate ca profesor, Klaus Iohannis a fost numit în conducerea învățământului local din Sibiu. A fost inspector școlar general adjunct (1997-1999) și apoi inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu (1999-2000). 

Începând cu anul 1990, a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), iar ulterior a devenit președintele acestei organizații, la conducerea căreia s-a aflat timp de peste un deceniu.

A deținut patru mandate consecutive de primar al orașului Sibiu, din partea FDGR, fiind ales la scrutinurile din 2000, 2004, 2008 și 2012. A fost primar al Sibiului până în decembrie 2014, când a devenit președinte al României. 

În cel de-al doilea mandat de primar, Sibiul a devenit, în 2007, ”Capitală Europeană a Culturii”, fiind primul oraș dintr-o țară nemembră a Uniunii Europene (UE) care a primit acest titlu înainte ca țara să fie admisă oficial în UE, potrivit site-ului www.presidency.ro. „România intră în Uniunea Europeană cu o capitală culturală europeană (…) Ne aflăm la începutul unui program care va prezenta Europei diversitatea culturală, lingvistică și religioasă a orașului nostru și felul în care această diversitate culturală a Sibiului reprezintă, la scara unui oraș, aceeași diversitate culturală care este valoarea principală a Uniunii Europene”, declara, la 1 ianuarie 2007, Klaus Iohannis.

În octombrie 2009 a fost desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru, ca independent, de către o largă coaliție parlamentară, însă propunerea nu s-a concretizat. 

La 20 februarie 2013 s-a înscris în Partidul Național Liberal (PNL), iar la 23 februarie 2013 a fost ales, la Congresul ordinar al PNL, prim-vicepreședinte al partidului. La 28 iunie 2014, în cadrul Congresului ordinar al PNL, a fost ales președinte al acestui partid, primind 95% din voturile delegaților la Congres. În cadrul aceluiași congres a avut loc și fuziunea dintre PNL și PDL, în urma căreia a rezultat alianța electorală Alianța Creștin Liberală Partidul Național Liberal-Partidul Democrat Liberal (ACL PNL-PDL).

La 11 august 2014, Biroul Politic Național comasat PNL-PDL a decis desemnarea liderului liberalilor, Klaus Iohannis, drept candidat al ACL la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014. În primul tur de scrutin al alegerilor, din 2 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a obținut 30,37% din voturi, iar principalul său contracandidat, Victor Ponta, reprezentantul Alianței PSD-UNPR-PC, a obținut 40,44% din voturi. 

La 16 noiembrie 2014, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, cu 54,43% din voturi. La 21 noiembrie 2014, Curtea Constituțională a României a confirmat rezultatele alegerilor prezidențiale și a validat alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte. La 18 decembrie 2014 și-a depus mandatul de președinte al PNL și și-a anunțat demisia din partid, ca urmare a alegerii sale în funcția de președinte al României. A depus jurământul în fața Parlamentului la 21 decembrie 2014. 

Klaus Iohannis și-a lansat în 2014, la Sibiu, volumul autobiografic intitulat „Pas cu pas”, în care retrasează momentele-cheie ale vieții sale publice. De asemenea, în 2015 și-a lansat, în cadrul Salonului Internațional de Carte „Bookfest”, volumul „Primul pas”. 

La 28 decembrie 2007, i-a fost conferit Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Cavaler, iar la 15 decembrie 2011, Ordinul Național al României „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

În 2006, a primit Crucea Federală de Merit, oferită de Republica Federală Germania; în 2008 a primit Ordinul Național Italian — Steaua Solidarității Italiene, în grad de Comandor; în 2009 a primit Ordinul de Merit în grad de Ofițer al Marelui Ducat de Luxemburg și, în același an, i-a fost acordat Ordinul de Merit „Marea Cruce de Argint” din partea statului austriac precum și Ordinul de Ofițer al Coroanei Belgiene. În 2010 a fost onorat cu medalia ”Prieten al Comunităților Evreiești din România”, din partea Federației Comunităților Evreiești din România, precum și cu placheta de onoare a Expatriaților din Germania. În iulie 2014, a fost distins cu Crucea de Ofițer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania. 

La 3 februarie 2017, președintele Klaus Iohannis a primit Medalia Sf. Gheorghe în cadrul unui eveniment organizat de Opera „Semper” din Dresda, „pentru angajamentul său politic continuu în favoarea proiectului european și a valorilor sale”. La 6 iunie 2017, Klaus Iohannis a primit, din partea Forumului Global American Jewish Committee (AJC), distincția ”Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincție a organizației, care se decernează unor șefi de stat sau de guvern în semn de recunoaștere pentru impactul internațional important în domeniul păcii, securității, democrației, promovării valorilor umane. 

Candidatul Alianței Creștin-Liberale la Președinția României, Klaus Iohannis, și soția sa, Carmen, au votat la Școala nr. 4 din Sibiu, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.(16 nov. 2014)

Klaus Iohannis este căsătorit cu Carmen, profesoară de engleză la Sibiu. Vorbește fluent limbile germană și engleză.

DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Superalimentul care este „o adevărată pastilă de sănătate”. Deși are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejează inima și ajută la slăbit, mulți români evită să-l consume
Capital.ro
Salvarea lui Călin Georgescu. Elena Udrea aruncă bomba
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Adevarul
Maia Morgenstern, jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani: „Ce caută asta în teatru?/E prea mult. E oribil”
wowbiz.ro
Cătălin Botezatu a văzut cum este tratată Monica Gabor de Mr Pink și acum rupe tăcerea
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Angela Gheorghiu, cină cu Principele Nicolae. ”Mița Biciclista” i-a găzduit
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Ion a murit în Italia, fără ca familia să știe. Anunțul disperat, postat pe o rețea socială pentru repatrierea lui: „Nu știm cum să dăm de familia lui”
Cancan.ro
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marea actriță a României a murit. A fost o legendă a teatrului. S-a înălțat la ceruri. Drum lin printre stele!
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Depozitele de gaze din România scad rapid sub pragul de 60%
MediaFlux
TRAIAN BĂSESCU, BOLNAV! Mâna îi TREMURĂ INCONTROLABIL VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Luna decisivă. Sunt așteptate ofertele pentru două autostrăzi cu impact major în România. Investițiile depășesc 5 miliarde de euro!