Un şofer de 20 de ani care era însoțit de un alt tânăr, la un moment dat, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens pe pod unde a lovit frontal un autoturism.
„Un conducator auto de 20 de ani din Barlad, în timp ce conducea un autoturism inmatriculat in Vaslui pe directia Focsani Adjud, inainte de a trece pe podul peste Raul Tisita, a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu un autoturism inmatriculat in Bacau”, a declarat Manea Cătălin, subcomisar Serviciu Rutier Vrancea.
Maşinile au fost distruse complet şi doar o minune a făcut ca nimeni să nu-şi piardă viaţa.
Şoferul care circula regulamentar a fost transportat la spital cu răni uşoare. Tinerii din cealaltă maşină au refuzat spitalizarea și au fost duși la audieri pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Şoferul vinovat spune că fost orbit de o mașină de pe contrasens.