Află cu cât a crescut numărul consumatorilor de Internet din România, din 2002 până în 2013

Numărul consumatorilor de Internet din România a ajuns, în 2013, la aproape 6,5 milioane, dintre care circa 4,7 milioane, cu vârste cuprinse în 14 şi 64 de ani, apelau zilnic la acest mijloc de comunicare, arată rezultatele unui studiu de specialitate.
Alina Costache
27 mart. 2014, 13:15
Află cu cât a crescut numărul consumatorilor de Internet din România, din 2002 până în 2013

În ceea ce priveşte consumul de Internet, numărul utilizatorilor români a crescut continuu în ultimii 10 ani, de la 1,77 milioane în 2002, la aproape 6,5 milioane, în 2013 (+265%)

De asemenea, 54% dintre cei chestionaţi (4,74 milioane) au declarat că apelează în fiecare zi la Internet pentru a se informa sau comunica, cea mai mare parte a utilizatorilor fiind femei (52% din total), în comparaţie cu anul 2002 când raportul era în favoarea bărbaţilor, cu 55%.

Potrivit studiului, în 2013, cei care au accesat cel mai mult Internetul au fost persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani (52%), urmate de categoriile 14-24 de ani (26%), 45-54 de ani (14% din total) şi persoanele între 55 şi 64 de ani (8%).

La capitolul Educaţie, utilizatorii de Internet sunt, în medie, cu studii liceale (44%), după care apar persoanele cu studii superioare (32%) şi cele cu studii de şcoală generală sau mai puţin (25%).

Estimările BRAT relevă faptul că 81% dintre români (7,14 milioane) au la domiciliu conexiune la Internet, în timp ce 62% dintre aceştia utilizează Internetul de acasă.

Pe de altă parte, 35% dintre utilizatorii de Internet accesează mediul online de pe telefonul mobil, iar în medie o persoană utilizează Internetul prin mai mult de un dispozitiv.

Anul trecut, consumul media zilnic al românului s-a focusat pe TV (78%), urmat de radio (35%), ziare (14%) şi reviste (7%). La modul general, consumul media a crescut în ultimii zece ani, de la 8%, în 2002, la 54%, anul trecut.

Cercetarea BRAT arată, de asemenea, că 58% dintre români consideră că Internetul este ‘indispensabil la serviciu/şcoală’, iar 58% îl utilizează pentru că au încredere în informaţiile găsite pe Internet.

Peste o treime dintre utilizatorii de Internet din România (35%) apelează la online pentru a-şi cumpăra un produs, pe motivul că le face viaţa mai uşoară.

Scopul utilizării Internetului pentru 61% dintre cei care îl accesează este căutarea de informaţii cu ajutorul motoarelor de căutare, gen Google sau Bing, în timp ce 57% dintre români intră pe e-mail.

Totodată, 30% dintre cei care intră pe Internet accesează site-uri cu oferte de locuri de muncă, 29% site-uri cu informaţii despre piaţa imobiliară şi 19% pe site-uri specializate în afaceri/finanţe/bursă.

Dacă ne referim la aparatul prin intermediul căruia se utilizează Internetul, se observă că 72% dintre cei chestionaţi utilizează calculatorul, 6% de pe tabletă, iar 25% de pe telefonul mobil. În ceea ce priveşte utilizatorii de Internet, 35% dintre aceştia intră pe Internet de pe telefonul mobil, 9% de pe tabletă şi 98% de pe PC.

Studiul BRAT a fost realizat, la nivel de SNA Focus, în perioada 2001-2014, pe un eşantion de 14.000 de persoane din populaţia urbană cu vârste cuprinse între 14 şi 74 de ani.

În plus la nivel SATI, cercetarea BRAT a fost realizată, în perioada 2007-2014, pe un eşantion reprezentativ de 50.000 de persoane din rândul populaţiei urbane cu vârsta între 14 şi 74 de ani.

SNA Focus reprezintă studiul realizat de BRAT care măsoară audienţa şi profilele titlurilor din presa scrisă, consumul de produse şi servicii (inclusiv mărci), informaţii utilizate în realizarea şi evaluarea planurilor de media.

SATI este studiu întocmit de BRAT care măsoară audienţa, traficul şi profilele socio-demografice ale site-urilor web.

BRAT este o organizaţie non-profit a industriei de media şi publicitate ce are ca membri edituri de presă scrisă şi online, agenţii, regii şi clienţi de publicitate, difuzori de presă, companii ce deţin staţii radio, companii de outdoor şi alti terţi interesaţi.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH