ALERTĂ la Marea Neagră. Autorităţile atenţionează cu privire la 40 de plaje din Bulgaria

Autorităţile bulgare au desfăşurat până acum în această vară 97 de controale cu privire la administrarea plajelor de la Marea Neagră, depistând în total 80 de nereguli semnificative în cazul a 40 de plaje de pe litoral.
Romania TV
11 iul. 2014, 15:20
ALERTĂ la Marea Neagră. Autorităţile atenţionează cu privire la 40 de plaje din Bulgaria

Încălcările constatate se referă la serviciile de salvamar, servicii medicale şi amplasarea structurilor mobile, a precizat într-o conferinţă de presă la Sozopol ministrul dezvoltării regionale, Dessislava Terzieva.

Potrivit ministrului, plajele ar trebui administrate de companii private în locul guvernelor municipale, întrucât autorităţile municipale nu par să facă faţă acestei misiuni. Guvernul central va asigura, înainte de sfârşitul sezonului, că şi plajele fără administrare dispun de salvamari. Unele plaje care nu sunt atractive din punct de vedere economic pot fi divizate pentru a atrage potenţiali concesionari, adaugă sursa citată.

ALERTĂ la Marea Neagră: Şedinţă de urgenţă la Prefectura Constanţa

Ministrul dezvoltării regionale a inspectat vineri plaja centrală din Sozopol, despre care s-a stabilit că în această vară este perfect administrată, după ce anul trecut s-au constatat o serie de nereguli.

Unele staţiuni situate în zona de sud a litoralului bulgar, inclusiv Nessebar, Pomorie, Cernomoreţ, Ravda şi altele, nu dispun de suficienţi salvamari pe plaje. La Cernomoreţ şi Varvara, medicii care lucrează pe plaje nu au calificările necesare, iar centrele medicale din zonă nu sunt dotate cu echipamentul adecvat. De asemenea, au fost depistat probleme cu structurile mobile pe plaja de nord din Sunny Beach şi în zona plajei Harmanite, din Sozopol, între altele, a menţionat ministrul.

Citeşte şi ALERTĂ PRELUNGITĂ: Virus hepatic în Marea Neagră

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de aproape un un război mondial. Cheltuieli uriașe pentru apărare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump Jr. sosește luni la București. Este a treia oprire în turneul din Europa de Est
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre