Ce se întâmplă atunci când bei apă pe stomacul gol, imediat după ce te-ai ridicat din pat

Toată lumea ştie că nutriţioniştii recomandă consumăm cel puţin doi litri de apă pe zi pentru a fi mereu hidrataţi şi sănătoşi. Dar dacă bei apă dimineaţa pe stomacul gol, imediat ce te-ai ridicat din pat, orgasnimul tău se va simţi foarte bine.
Alina Costache
29 mai 2015, 07:47
Ce se întâmplă atunci când bei apă pe stomacul gol, imediat după ce te-ai ridicat din pat

Formează-ţi acest obicei, iar pe zi ce trece vei simţi schimbări importante în organismul tău. Valoarea medicală a acestui obicei a fost confirmată științific şi este extrem de benefică organismului, conform site-ului secretele.com.

Apa potabilă pe stomacul gol este în strânsă legătură cu prevenirea și vindecarea unor condiții de sănătate cum ar fi: problemele cardiace, epilepsia, durerile de cap, artrita, diabetul, constipația, obezitatea, tuberculoza, meningita, bolile de rinichi, vărsături, bolile uterine, gastrita dar și cancerul. 

Iată cum funcţionează această metodă:

– Dimineața după ce te-ai trezit, înainte de a face orice altceva, consumă 4 pahare a 200 de ml de apă. Dar amintește-ți, dacă pentru orice motiv, nu poți consuma această cantitate de apă de prima dată, ar trebui să începi cu un pahar, crescând treptat cantitatea până când te obișnuiești.  

– După ce ai terminat de băut apa, poți merge liniștit să te speli pe dinți.

– Așteaptă apoi 45 de minute până când să mănânci micul dejun.

– După micul dejun nu mai trebuie să mănânci sau să bei nimic altceva timp de 2 ore

– După cele 2 ore poți mânca și bea orice dorești pe tot parcursul zilei.

Iată câte boli ce pot fi vindecate prin această metodă:

Cercetările în domeniu au arătat că, pentru tratamentul diverselor condiții de sănătate, este necesar să urmezi acest remediu un anumit număr de zile astfel : 

  •  Cancer 180 de zile   
  •  Diabet 30 de zile 
  •   
  •  Epilepsie 60 de zile 
  •   
  •  Constipație 10 zile 
  •   
  •  Gastrită 10 zile 
  •   
  •  Hipertensiune arterială 30 de zile 
  •   
  •  Tuberculoză 90 de zile 
  •   
  •  Migrene 2 zile 
  •   
  •  Curățarea rinichilor 30 de zile
  •  Artrită 30 de zile

Această rețetă te va ajută să scapi de obezitate în cazul în care o vei urmă cât mai mult timp cu putință. Dacă ești o persoană obeză, acest tratament trebuie să fie de acum înainte un obicei zilnic. 

Cel mai interesant este că acest tratament nu are efecte adverse, singurul inconvenient fiind urinatul destul de des.

Atât japonezii cât și chinezii consumă în fiecare dimineață apa caldă în locul apei reci. De ce? Pentru că apa rece solidifică alimentele pe care tocmai le-ai ingerat, astfel procesul digestiv fiind puternic încetinit. Odată ce aceste alimente staționează pentru mai mult timp în organism, acidul gastric va fi mai agresiv, realizându-se astfel o absorbție exagerată a tuturor componentelor alimentelor, inclusiv a toxinelor, ceea ce poate duce în timp la apariția cancerului. Tocmai de aceea în Asia se practică regulat un consum de apa caldă, întrucât această îmbunătățește metabolismul și digestia, ajutând organismul să funcționeze în parametri optimi.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
O legendă a televiziunii, dată afară. Momentul de coșmar al carierei
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare. Anunț de ultimă oră de la RAR
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri