Două persoane care încercau să vândă peste două kilograme de cocaină în discotecile din Capitală au fost arestate

Două persoane care au introdus în ţară 2,2 kilograme de cocaină, valorând 220.000 de euro pe piaţa neagră, în vederea comercializării la petreceri private şi în discoteci din Bucureşti au fost arestate preventiv, anunţă procurorii DIICOT.
Alina Costache
02 feb. 2017, 14:54
Două persoane care încercau să vândă peste două kilograme de cocaină în discotecile din Capitală au fost arestate

Tribunalul Bucureşti a dispus, în 30 ianuarie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor două persoane, după ce fuseseră reţinute în 29 ianuarie, arată DIICOT.

Ambele sunt acuzate de trafic ilicit de droguri de mare risc.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie, unul dintre inculpaţi a introdus pe teritoriul României, pe la Nădlac, pe cale rutieră, din Spania, cantitatea de 2.218,13 grame cocaină, o parte disimulată într-un aparat de sudură tip autogen, pe care ulterior a transportat-o la Piteşti.

„S-a reţinut că inculpatul B.V.V. a traficat cantitatea de droguri de mare risc la instigarea inculpatului I.M.A., care i-a solicitat să introducă cocaina pe teritoriul României, să o transporte ulterior până în Bucureşti, unde i-a predat acestuia drogurile de mare risc”, spun anchetatorii, potrivit news.ro.

Ei mai arată că, în 29 ianuarie, în jurul orelor 02.20, inculpatul I.M.A. a fost prins în flagrant în Bucureşti, deţinând drogurile menţionate.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpatul I.M.A. era implicat pe lângă activităţile infracţionale de trafic internaţional de droguri de mare risc (cocaină) şi în activităţi de trafic ilicit de droguri de mare risc, constând în comercializarea de cocaină la preţuri cuprinse între 350-400 lei/gram, îndeosebi cu ocazia unor petreceri private, dar şi cu prilejul întâlnirilor din diferite discoteci din Bucureşti”, spun procurorii.

Ei susţin că valoarea cocainei confiscate, „de foarte bună calitate”, ar fi fost pe piaţa neagră de aproximativ 220.000 de euro (100 de euro pe gram).

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Teodorei Marcu! Soțul ei, Alex, își ia rămas bun de la ea | FOTO
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui miliardar – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Construcția uriașă din Europa care se vede din spațiu. A întrecut Marele Zid Chinezesc
Capital.ro
TAXA care se dublează în România. Nu poți ocoli plata, e inclusă în preț. Ordin național din 2025
Playtech.ro
De unde provin produsele marca proprie Kaufland? Detaliul care îţi arată exact unde sunt făcute
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Explozia AUR în sondaje, explicată de doi politologi: Este mai mult decât un protest
wowbiz.ro
„Se uită spre cer cu copilul în brațe. Nu a rostit niciun cuvânt” Imagini cutremurătoare cu durerea unui soț care nu mai are cuvinte! Alex Marcu, devastat,
Spynews
Fiica lui Liviu Vârciu se pregătește să se opereze! Fanii o sfătuiesc să renunțe la intervenția estetică. Despre ce este vorba
Spynews
Andreea Bălan se căsătorește în 2026! Unde va avea loc nunta artistei cu Victor Cornea
Evz.ro
Nicușor Dan, dezbrăcat de sacourile vechi. Cine a îndrăznit
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Ce a pus Alex Marcu la căpătâiul Teodorei, la slujba de înmormântare. Gestul care a frânt inimile tuturor celor prezenți
Cancan.ro
Gestul făcut de Alex Marcu, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al Teodorei Marcu cobora în groapă. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a avut dreptate! S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Marele absent de la înmormântarea Teodorei Marcu. Ce persoană importantă nu a putut ajunge și din ce motiv
MediaFlux
Răsturnare de situație la guvernare! Surpriza pregătită românilor
Puterea.ro
Pintea Viteazul: PSD s-a întărit consistent, senatorul cu 8 clase a fost primit cu brațele deschise!