Fostul președinte al României, Ion Iliescu, se află internat pentru a cincea zi în secția ATI a spitalului "Agrippa Ionescu", iar echipa medicală îl evaluează în fiecare dimineață în vederea ajustării tratamentului. Acesta s-a internat în cursul zilei de luni, în stare gravă, acuzând probleme de respirație. Echipa medicală a reușit stabilizarea pacientului, în prezent starea fostului președinte fiind fragilă, dar staționară.