Pintea anunţă că medicii ATI de la Spitalul Universitar nu vor să mai intre în sala de operaţii din cauza regulamentului de sporuri

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi că medicii secţiei de Terapie Intensivă a spitalului Universitar din Bucureşti refuză să mai intre în sala de operaţii din cauza regulamentului de sporuri, precizând că vineri va avea o discuţie cu aceştia, pentru clarificarea situaţiei.
Alina Costache
15 mart. 2018, 16:06
Pintea anunţă că medicii ATI de la Spitalul Universitar nu vor să mai intre în sala de operaţii din cauza regulamentului de sporuri

„Am primit nişte informaţii referitoare la medicii de pe secţia Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal Universitar Bucureşti, care au declarat că nu vor mai intra în sălile de operaţii datorită regulamentului aplicării sporurilor. Mă voi duce mâine să am o discuţie cu dânşii. Eu cred că au fost greşit informaţi, nu au făcut nişte calcule corecte, exacte. Sunt convinsă că discutând cu dânşii vom reuşi să clarificăm problemele pentru că asta ştiu să fac, să le explic cum am făcut anexa 10 ( din regulamentul sporurilor – n.r.) pentru că este mărul discordiei”, a spus ministrul Pintea, la o emisune a B1 TV.

Colectivul Secției ATI de la Spitalul Universitar de Urgență București i-a trimis o scrisoare ministrului Pintea în care reclamă plafonarea sporurilor și o anunță că ei „consideră imoral și neetic ca un asistent medical să beneficieze de spor mult superior față de medici”.

Pintea este acuzată că negociază aceste sporuri „preponderent cu Sindicate ce au scop reprezentarea intereselor asistenților medicali și personalului TESA, nefiind reprezentativ pentru medicii români”.

Medicii mai cer imperios retragerea Anexei 10 (citește-o AICI) și adoptarea unui „regulament de sporuri coerent, etic și care să reflecte periculozitatea activității pe care o desfășurăm”, scriu doctorii în scrisoare și anunță că dacă regulamentul de sporuri nu va fi adecvat for refuza să asigure programul operator, deservind doar urgențele și activitatea de terapie intensivă, scrie curentul.info.

Desigur că medicii specialiști ATI nu pot fi înlocuiți cu membrii Sanitas. Sanitas e condus de asistentul medical, bogătanul Leonard Bărăscu și de soția fostului lider Marius Petcu, Claudia care a și candidat pe listele PSD la Camera Deputaților.

Sindicatul Sanitas a anunţat că în zilele de 17, 22 şi 29 martie va picheta sediile ministerelor Muncii, Sănătăţii şi Finanţelor, urmând ca după 25 aprilie să intre în grevă generală.

Citeşte şi Tensiuni între medici şi asistenţi din cauza sporurilor

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Gemenele Timofte anunță cine va ocupa, de fapt, fotoliul de la Cotroceni. Este susținut în plan Divin, atât din punct de vedere numerologic, cât și astrologic
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI