MESAJUL tenismenei bătute pentru tatăl său: „L-am iertat. Să vină acasă sănătos şi să fim ca înainte” VIDEO

O jucătoare de tenis din România a fost bătută de tatăl ei, care îi e şi antrenor, în timpul unui turneu, după ce a pierdut un meci. Adolescenta de 16 ani îi ia apărarea şi spune că a meritat palmele. Poliţiştii israelieni nu au stat însă pe gânduri şi l-au arestat pe bărbat. El a apărut în faţa instanţei, iar judecătorii i-au permis să se întoarcă în ţară, astfel că azi va ajunge la Constanţa.
Iulian Tudor
03 dec. 2014, 08:13
MESAJUL tenismenei bătute pentru tatăl său:

De obicei, pedeapsa mea – nu mă ceartă, nu mă bate niciunul din părinţii mei – îmi iau telefonul. Şi de data aceasta mi-a cerut telefonul. Eu i-a răspuns destul de răstit „poţi să îl iei, fă ce vrei cu el”. Şi i l-am dat, nu a fost atent şi l-a scăpat. În momentul acela s-a ridicat, probabil nervos, crezând că eu i l-am aruncat intenţionat, şi m-a lovit. Mi-a dat o palmă, mi-a atins din greşeală nasul şi am sângerat puţin„, a spus Andrada Ioana Surdeanu.

Andrada Surdeanu a fost bătută de tatăl său chiar pe teren la finalul unui meci pierdut în turneul din Israel.

Consider că a fost un moment în care s-a pierdut puţin. Şi n-a făcut-o cu intenţie în niciun caz. A fost nervos, a fost foarte mare presiunea„, a spus sportiva.

Adolescenta îi ia apărarea tatălui său, dar autorităţile israeliene au decis arestarea acestuia. Şi fata a fost dusă la poliţie, fără a fi însă lăsată să-şi vadă părintele. Ea a dat o declaraţie, apoi s-a întors în ţară, convinsă că tatăl său o va urma în curând. Bărbatul a rămas, însă, în închisoare aproape o săptămână. El va ajunge abia astăzi în România, unde îl aşteaptă întreaga familie.

Îi transmit să nu fie supărat pe el. Eu oricum l-am iertat şi mereu îl voi ierta pentru că este tatăl meu şi îl iubesc. Îi doresc doar să vină acasă sănătos, bine şi să fim ca înainte„, a spus tânăra.

Şi mama Andradei îşi aşteaptă cu nerăbdare soţul şi vrea să dea uitării întregul incident.

Sperăm ca totul să se termine şi să ştergem cu buretele ce s-a întâmplat. Ştiu că suntem o familie perfectă, suntem fericiţi, ne simţim bine împreună şi îl aşteptăm pe Luci cât mai repede, şi ca tată, şi ca soţ şi vrem să ne continuăm viaţa împreună, normal, fără să se mai vorbească de noi„, a spus Luiza Surdeanu, mama sportivei.

Andrada joacă tenis de la 7 ani. Participă frecvent la turnee internaţionale, unde a câştigat numeroase premii. Tatăl ei, Lucian Gabriel Surdeanu, fost pilot de vânătoare, i-a devenit antrenor şi o însoţeşte în toate deplasările.

Citeşte şi ŞOCANT! Jucătoare de tenis din România, umplută de SÂNGE de tatăl ei pe TEREN

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au pomi în curte. Ce trebuie să facă neapărat în luna aprilie
Playtech.ro
37.000 de lei de la stat pentru o maşină nouă. Programul Rabla 2025, ghid de finanţare
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Trei luni de închisoare dacă nu îți plimbi câinele. Cea mai absurdă lege naște polemici intense
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă dublată pentru șoferi. S-a decis oficial majorarea tarifului. A intrat în vigoare de azi, 23 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Zelenski l-a enervat iar pe Trump. Americanii au oprit brusc negocierile
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Parlamentul i-a cules de pe drumuri: partidul POT a umplut senatul și camera cu indivizi fără ocupație, fără venituri și fără rușine