Noi informaţii despre copiii internaţi la Marie Curie cu sindrom hemolitic-uremic

Trei copii diagnosticați cu sindrom hemolitic-uremic mai sunt internați miercuri la Spitalul "Marie Curie", urmând ca până la sfârșitul săptămânii să aibă loc noi externări, în condițiile menținerii evoluției favorabile a micuților.
Romania TV
09 mart. 2016, 14:26
Noi informaţii despre copiii internaţi la Marie Curie cu sindrom hemolitic-uremic

„Toți cei trei copii sunt internați în Secția de Nefrologie, acolo unde primesc tratament de specialitate. Doar unul dintre aceștia mai este supus procedurilor de dializă peritoneală (este vorba despre copilul din Mioveni). Copiii au o stare bună de sănătate, cu evoluție favorabilă. Medicii au informat Ministerul Sănătății că, în condițiile menținerii evoluției favorabile a stării acestora, până la sfârșitul acestei săptămâni o parte dintre copii vor putea fi externați”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății remis miercuri AGERPRES.

Ministerul Sănătății reamintește importanța măsurilor de prevenție, în special respectarea igienei personale, procurarea alimentelor din surse autorizate, ambalate corespunzător.

Specialiștii MS recomandă achiziționarea produselor pasteurizate în cazul lactatelor, respectiv carne din surse verificate din punct de vedere sanitar veterinar, recomandând spălarea corespunzătoare a fructelor și legumelor, dar și tratamentul termic al alimentelor atunci când se impune.

Citeşte şi: Numărul copiilor internaţi în Argeş cu scaune diareice a scăzut de la 48 la 37

DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Ce datorii fabuloase au, de fapt, frații Pavăl. Suma pe care trebuie să o achite patronii Dedeman este una uriașă
Capital.ro
George Simion anunță marele prăpăd în România. Va fi durere: Nu știu dacă vom mai avea o țară!
Playtech.ro
Care sunt cele mai deștepte persoane, în funcție de luna nașterii
DailyBusiness
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
Adevarul
Ilie Bolojan a surprins cu un gest de normalitate în aeroportul Otopeni. El petrece week-end-ul în Oradea
wowbiz.ro
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Escrocheria care a speriat Europa. Banii îți dispar imediat
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Filmul tragediei din Iași, în care Sebastian și-a pierdut viața, după ce a fost agresat de un alt prieten: „I-a tras cu pumnul în zona feței”
Cancan.ro
DOLIU în lumea muzicii! Artistul a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră! Am pierdut un actor monumental, un simbol al zilelor noastre. Românii nu te vor uita!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
„Să nu-ți mai dau voie” Igor Cuciuc are un regret imens legat de fiica sa! Artistul crede ca ar fi putut s-o salveze dacă o oprea să facă asta
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Numerele cele mai extrase la Loto 6/49. Ai mai mari șanse de câștig dacă le pui pe bilet
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O linie „fantomă” descoperită în China este legată de o populație antică și misterioasă din Tibet. Nu provine de la neanderthalieni sau denisoveni