NOU DOSAR PENAL pe numele lui MIRCEA BĂSESCU: FAMILIA lui BERCEA, DENUNŢ împotriva AUTORITĂŢILOR VIDEO

Familia lui Bercea Mondial a făcut un nou denunţ. Parchetul General a înregistrat plângerea prin care Florin Anghel denunţă o eventuală înţelegere între Mircea Băsescu şi persoanele care l-au anchetat pe el.
Alina Costache
14 aug. 2014, 13:32
NOU DOSAR PENAL pe numele lui MIRCEA BĂSESCU: FAMILIA lui BERCEA, DENUNŢ împotriva AUTORITĂŢILOR VIDEO

Fiul lui Bercea a fost deja audiat la Parchet. Avocaţii săi cer chiar şi audierea Doinei Băsescu, soţia lui Mircea Băsescu.

La cererea clientului meu, am făcut un nou denunţ, cu privire la alte persoane, persoane care administrează justiţia. Împotriva unor magistraţi care au instrumentat cazul de la Constanţa. Acei oameni au instrumentat cauza, au pus batista pe ţambal şi au descoperit că faptele există când a ieşit scandal public„, a declarat Pavel Abraham, avocatul lui Bercea Mondial.

Nu o dată membrii familiei lui Sandu Anghel au vorbit despre mai multe filmuleţe pe care le deţin şi care îl pot incrimina chiar şi pe preşedintele Traian Basescu, nu doar pe fratele domniei sale. Şi avocatul familiei Anghel, Pavel Abraham, spune că există noi imagini care ar putea da peste cap dosarul Bercea – Băsescu.

Citeşte şi Bercea Mondial face legea în puşcărie. Un deţinut face DECLARAŢII ULUITOARE din spatele gratiilor

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, un denunţ pe care l-ar face dintre lucrurile pe care le ştie acum i-ar permite să facă o revizuire şi să diminueze pedeapsa pe care o are de executat. Da, sunt discuţii care vizează anumite persoane din sistemul administrativ, judiciar„, a mai spus avocatul.

Citeşte şi ANCHETĂ în Penitenciarul Colibaşi, după dezvăluirile legate de Bercea Mondial. Ce s-a găsit în celule

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Trei zodii care își schimbă destinul până pe 10 mai. Regăsiri, împăcări și situații neașteptate pentru ele
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Satul magic din inima României. Locul unde soarele răsare de două ori într-o zi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Noua lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre