BIZAR: O femeie spune că a fost dusă în timp de extratereştri şi a reuşit să-l fotografieze pe Iisus

Întâlniri cu extratereștri au fost raportate de foarte mulți oameni, din diverse locuri ale planetei. De cele mai multe ori, acestea sunt traumatizante pentru oameni pentru că fie sunt răpiți, fie sunt supuși unor teste de laborator. Cu toate acestea, mai există și altfel de întâlniri, care nu lasă urme fizice, ci doar psihice și bineînțeles că ridică numeroase semne de întrebare.
Alina Costache
02 iul. 2014, 10:15
BIZAR: O femeie spune că a fost dusă în timp de extratereştri şi a reuşit să-l fotografieze pe Iisus

O astfel de întâlnire s-a produs în 1967, când o femeie, care dorește să-și păstreze anonimatul, vizita Israelul, scrie efemeride.ro. Chiar pe plaja Mării Galileei a fost abordată de mai multe ființe umanoide care i-au spus că o să-i facă un mic cadou. În doar câteva secunde a fost pur și simplu mutată în fața unei scene care se petrecea cu circa 2000 de ani în urmă, când Iisus cutreiera lumea pentru a-și face cunoscută credința.

Citeşte şi Descoperiri după milenii: Figura lui Iisus, palatul lui David şi civilizaţii vechi

Femeia a fost puțin șocată în clipa în care l-a văzut pe Iisus în carne și oase, dar a fost inspirată și a scos aparatul foto pentru a imortaliza momentul. Când a ajuns acasă a developat filmul și a constat că avea mai multe poze cu Iisus, care era însoțit de discipolii săi.

Scena s-a derulat cu o rapiditate greu de descris, iar când toată povestea s-a terminat extratereștri umanoizi au dispărut pur și simplu.

Citeşte şi O tânără susţine că a fost în IAD şi i-a văzut acolo pe Papa Ioan Paul al II-lea şi pe Michael Jackson VIDEO

Această întâmplare i-a schimbat pur și simplu viața respectivei femei, dar din motive lesne de înțeles i-a fost frică să facă publică această poveste de-a lungul timpului. Abia acum, când perspectiva omenirii este în plină schimbare, iar fenomenul OZN este atât de mediatizat, anonima a făcut publice atât pozele, cât și întâmplarea petrecută cu aproximativ 50 de ani în urmă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Vara anului 2025, una dintre cele mai fierbinți din ultimele decenii. Vești teribile de la meteorologi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Adevărul despre carnea de mici pentru 1 mai. Anunț de ultimă oră de la autorități
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării