REPLICA lui Ponta după difuzarea înregistrării: Trebuie să avem reguli clare. Absolut neserios ce face Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seara, la România TV, că înregistrările de la Palatul Cotroceni nu conţin nimic ilegal, iar difuzarea acesteia are doar rolul de a distrage atenţia de la scandalul în care este implicat fratele preşedintelui Traian Băsescu.
Filip Stan
14 iul. 2014, 19:21
REPLICA lui Ponta după difuzarea înregistrării: Trebuie să avem reguli clare. Absolut neserios ce face Băsescu

Victor Ponta şi Traian Băsescu au avut, luni, o întâlnire la Palatul Cotroceni, subiectul discuţiei fiind reducerea contribuţiilor sociale (CAS). În cadrul unei conferinţe de presă, Traian Băsescu a anunţat că va face publice aceste discuţii pentru a se vedea cât de mult minte Victor Ponta.

Victor Ponta a replicat, într-un interviu la România TV, că aceste discuţii nu conţin nimic ilegal, nu sunt ca discuţiile dintre Mircea Băsescu şi clanul Bercea.

Nu s-au discutat lucrurile ilegale, îmi este indiferent, să dea înregistrările. Nu e nimic ilegal în ele, nu e ca în discuţiile dintre Mircea Băsescu şi clanul Bercea”, a spus Ponta.

ÎNREGISTRĂRI Victor Ponta despre Băsescu: A spus că şi cota unică a fost o prostie VIDEO

Ponta a mai spus că difuzarea înregistrării are rolul de a distrage atenţia de la scandalul în care este implicat fratele preşedintelui Traian Băsescu, consideră premierul Victor Ponta.

‘Am renunţat să mai văd la ce-i mai foloseşte domnului Băsescu tot circul pe care-l face zi de zi. (…) Vă garantez că la o televiziune prietenă nu or să se mai dea înregistrări cu Mircea Băsescu şi cu Bercea Mondial, o să se dea de la consultări. Doar că nu sunt la fel de savuroase, vă garantez. (…) Asta încearcă de fapt de mai mult de o săptămână, a declanşat scandalul cu domnul Voiculescu. (…) Până la urmă la ce-i foloseşte? Înţeleg că nu pleacă din funcţie mai devreme, poate o ajută pe doamna Udrea? Habar n-am, nu vreau să intru în acest gen de scandal’, a declarat Ponta.

SCHIMB DE REPLICI între Victor Ponta şi Traian Băsescu, la Cotroceni: „Ar fi UNFAIR….”

Premierul a subliniat, în context, necesitatea stabilirii unor reguli clare privind modul în care instituţiile statului trebuie să comunice presei acest gen de informaţii.
 
Cred că, după Băsescu, trebuie să avem nişte reguli foarte clare. Ideea asta că Băsescu zice că are chef să dea filmările sau nu are chef este o chestie absolut neserioasă şi anormală. Eu cred că trebuie să adoptăm o procedură foarte clară şi legată de consultările politice, în care de la început se ştie foarte clar că se face o minută, o stenogramă, la final o semnează un consilier prezidenţial, se pune la dispoziţie. Ideea este că trebuie să ai o procedură şi un protocol„, a spus Ponta. Ponta a precizat totodată că normal era să fie şi el întrebat dacă este de acord înainte de prezentarea publică a discuţiei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH